Rugăciunea Tatăl NostruMostră

Protecție

Și nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de cel rău!

Biblia ne învață în mod clar că suntem într-o luptă împotriva răului și că această luptă nu înseamnă doar că noi trebuie să ne împotrivim unor principii abstracte ale răului, ci și răului într-o manieră personală. Ideea de putere ostilă și inteligentă a răului care operează în lume în prezent este ceva ce puțină lume, cu excepția oamenilor religioși, o ia în serios. Mi se pare cumva surprinzător acest lucru, ținând cont de dovezile existenței răului în lumea de azi. Probabil sunt ceva motive pentru respingerea acestei idei: răul este adesea parodiat (de exemplu acel drăcușor roșu cu furcă din desenele animate) sau abuzat precum în cazurile tragice de exorcizări care dau greș, sau acele afirmații mai degrabă jalnice precum „diavolul m-a îndemnat să o fac”.

De fapt, să începem cu această expresie ciudată – cel rău. Versiunile biblice mai vechi ale rugăciunii Tatăl Nostru dădeau impresia că noi suntem „eliberați de rău” ca și cum ar fi vorba de vreo stare filozofică abstractă. Totuși, este general acceptat faptul că Isus vorbește aici despre eliberarea de cel rău. În mod clar există aici o sumedenie de probleme și îți recomand cartea mea despre rugăciunea Tatăl Nostru dacă vrei mai multe detalii. Oricum, se pare că pentru a fi „creștini biblici” într-un fel sau altul, trebuie să credem în existența în această lume a unui fel de entitate spirituală malefică, infinit inferioară față de Dumnezeu, dar totuși capabilă să I se împotrivească și care este un oponent malițios și puternic al credincioșilor. De fapt, după cum arată lumea, este adesea mai ușor să crezi în existența răului decât să crezi într-un Dumnezeu bun. 

Cel rău este menționat aici ca un agent al ispitei. Și acest lucru trebuie tratat cu prudență. Unul din pericole este că ne putem închipui că Însuși Dumnezeu este autorul ispitei și că prin intermediul rugăciunii Tatăl Nostru îi cerem lui Dumnezeu să „o lase mai ușor”. Poate cel mai bun mod de a vedea această clauză este să facem deosebirea dintre încercare și ispită. Încercarea, fie fizică fie spirituală, este un lucru bun. A trece un test este ceva încurajator și ne ajută să realizăm că am progresat. Oricum, dacă Dumnezeu poate folosi încercarea pentru ca noi să creștem, diavolul o poate transforma în ispită pentru a ne dărâma. 

Poate ne-ar ajuta să considerăm că acest pasaj se referă atât la ispită, cât și la încercare. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu avem parte de un test care demonstrează calitatea credinței noastre; dacă îl trecem putem fi încurajați de acest indiciu cu privire la creșterea noastră spirituală. Dar dacă presupunem existența diavolului, atunci același test poate fi privit din alt unghi; dacă dăm greș înseamnă că el ne-a lovit în plin în credința noastră creștină.

Prin urmare pentru ce ne rugăm aici? Pe scurt, ne rugăm ca dacă avem parte de o ispită sau de o încercare să învingem, nu să fim doborâți. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să rezistăm provocărilor celui rău.  Aș avea trei sugestii aici.

Prima, trebuie să recunoaștem că în fiecare zi, în toate modurile posibile, încercările și ispitele se îndreaptă către noi. Trebuie să fim pregătiți.

A doua, nu îl înfruntăm pe cel rău cu garda jos. Dumnezeu a dat copiilor săi Duhul Sfânt pentru a-i ajuta. Ar fi o totală nebunie să încercăm să înfruntăm vreo ispită serioasă fără să ne bazăm pe Acela ce Dumnezeu l-a oferit copiilor Săi ca să-i apere.

A treia, strategia clasică a „celui rău” atunci când cădem – și cu toții o să cădem… mai devreme sau mai târziu – este să ne convingă că, odată căzuți, relația noastră cu Dumnezeu s-a terminat. De fapt, dacă suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu atunci, deși eșecul nostru în a trece testul îl întristează pe Dumnezeu, asta nu înseamnă că El ne respinge. Picarea testului nu distruge natura relației noastre cu Tatăl ceresc – noi rămânem copiii Lui – dar poate afecta calitatea relației noastre.