Siguranța mântuirii Mostră

Suportul de bază

Unii se referă la doctrina siguranței veșnice ca fiind „perseverența sfinților". Poate că o expresie mai bună ar fi „păstrarea sfinților". Prima subliniază efortul omului, în timp ce a doua se concentrează pe eforturile lui Dumnezeu. În analiza finală, siguranța veșnică a credinciosului se bazează pe puterea lui Dumnezeu de a-i păstra pe sfinți, nu pe puterea sfinților de a stărui. Este ca scenariul în care un tată își conducea băiețelul într-o intersecție aglomerată, ținându-l de mână. Aproape că trecuseră strada când băiețelul a alunecat și a căzut. Dar, înainte de a lovi pământul, brațul drept puternic al tatălui său l-a împins către bordură cu o singură azvârlitură. Încântat, băiețelul s-a uitat la tatăl său și a exclamat: „M-am ținut strâns, nu-i așa, tati?” Tatăl său a zâmbit și i-a răspuns cu bună știință: „Da, așa ai făcut, Fiule; dar eu te-am ținut mai întâi și am rezistat să te țin". Este Dumnezeu Cel care Se ține de noi, nu noi cei care ne ținem de El, idee care se află în centrul siguranței veșnice. Având în vedere faptul că siguranța veșnică se bazează pe persoana și lucrarea lui Dumnezeu, cea mai bună dovadă pentru această doctrină vine din contribuția pe care fiecare membru al Dumnezeirii o aduce spre păstrarea sfinților. Prin urmare, să ne uităm la două contribuții aduse de Dumnezeire la siguranța veșnică. 

În primul rând, atotputernicia Sa. Numeroase versete mărturisesc capacitatea lui Dumnezeu de a-și păstra copiii și incapacitatea oricui sau al oricărui lucru de a birui puterea Lui. Dumnezeu a promis viața veșnică tuturor celor care cred. El este capabil să împlinească ceea ce El a promis. A spune că cineva își poate pierde mântuirea înseamnă a spune că Dumnezeu nu-l poate împiedica să o piardă. Cine este mai puternic, Dumnezeu sau noi? Negarea siguranței veșnice este o palmă la adresa omnipotenței lui Dumnezeu. 

În al doilea rând, dragostea Lui necondiționată. Caracterul necondiționat al iubirii lui Dumnezeu o ridică cu mai multe niveluri deasupra iubirii omului. Dumnezeu și-a dovedit dragostea față de noi pe când noi eram încă păcătoși, trimițându-l pe Fiul Său să moară pentru noi. Nu meritam dragostea Lui din cauza păcatelor noastre. Dumnezeu ne iubește mult mai mult acum că suntem copiii Săi decât atunci când eram dușmanii Lui. Dacă păcatele noastre nu închid izvorul iubirii Lui înainte de mântuire, cu siguranță nu o vor face după mântuire. Marea putere a Tatălui și marea Sa iubire stau la baza doctrinei securității eterne.