YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Omul de pe crucea din mijloc: un plan de citire de Paște de 7 zileMostră

The Man on the Middle Cross: A 7-Day Easter Reading Plan

Ziua 5 din 7

CRUCEA NE DESCHIDE OCHII

„Când centurionul a văzut ce se întâmplase, L-a glorificat pe Dumnezeu și a zis: «Într-adevăr Omul Acesta era drept!»” LUCA 23:47

Nu putem înțelege crucea decât dacă aceasta ne schimbă la nivel personal.


După ce Isus „Și-a dat suflarea” (Luca 23:46), Luca ne relatează reacțiile celor care au fost martori la răstignire. „Toate mulțimile care se adunaseră înaintea acestei priveliști, văzând ce se întâmplă, s-au întors, bătându-se pe piept.” (versetul 48). Da, a fost jale, dar odată scena încheiată, au plecat cu toții să-și vadă de viețile lor. Apoi, din versetul 49 aflăm că „toți cunoscuții Lui, [...] stăteau la distanță și se uitau la aceste lucruri” – și ne putem doar imagina ce gânduri le treceau prin minte. Dar cea mai impresionantă și mai personală reacție pe care Luca o surprinde este cea a centurionului roman care, văzând cele întâmplate „L-a glorificat pe Dumnezeu și a zis: «Într-adevăr Omul Acesta era drept!»” (NTR) sau, conform traducerii BVA, „Acesta a fost un om (care a murit) nevinovat!”


Aici, în mijlocul obscurității liderilor religioși ipocriți, al conducătorilor cinici și al trecătorilor împietriți, a strălucit lumina. Probabil e ultima persoană de la care ne-am aștepta să vadă adevărul – un om fără vreo legătură anterioară cu Isus, fără cunoștințe din Vechiul Testament, fără înclinații spre lucrurile privitoare la Dumnezeu – și totuși, nu doar că începea să priceapă ceea ce vede dar a răspuns în mod personal. El a văzut „cele întâmplate” – cuvintele lui Isus, întunericul de deasupra capului, felul în care a murit Isus – și a realizat că, Aici nu este un om obișnuit. Aici este un om diferit de toți ceilalți oameni. Aici este un om complet nevinovat, întru totul neprihănit. Într-adevăr, Marcu adaugă faptul că centurionul a mărturisit că omul de pe cruce este „Fiul lui Dumnezeu” (Marcu 15:39).


Fiind mereu atent la detalii, Luca pune clar accentul pe ceea ce s-a întâmplat la cruce. Probabil spera ca unii cititori să-și aducă aminte că Isus, mai devreme în timpul misiunii Sale, citise din sulul cărții profetului Isaia: „Duhul Domnului [...] M-a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună […] să proclam celor captivi eliberarea și orbilor – redarea vederii” (Luca 4:18). Lumina care învinge întunericul – puterea eliberatoare a adevărului lui Dumnezeu care învinge confuzia și împietrirea inimilor oamenilor… iată cu adevărat o tematică esențială întâlnită în toată Evanghelia după Luca.


Orice încercare de a articula un creștinism care neagă centralitatea crucii nu poate duce niciodată la mântuire. Chiar dacă nu înțelegem întotdeauna în ce fel Duhul lucrează pentru a conduce bărbați și femei la nașterea din nou, mesajul nostru trebuie să fie mereu și mereu același: „Cristos răstignit” (1 Corinteni 1:23). Doar privirea la cruce aduce viață oricui răspunde omului care a atârnat acolo, mărturisind cine este El și lăudându-L pe Dumnezeu pentru lucrarea Lui de mântuire. Până când nu este ceva personal pentru noi, crucea nu ne ajută cu nimic. Așadar, când ai privit ultima oară pur și simplu la Mântuitorul tău de pe cruce și L-ai lăudat pe Dumnezeu?


  • Cum mă cheamă Dumnezeu la a-mi schimba gândirea?
  • Cum îmi schimbă Dumnezeu atitudinea inimii mele – ceea ce eu iubesc?
  • La ce mă cheamă Dumnezeu să fac pe parcursul zilei de azi?





Zi 4Zi 6

Despre acest plan

The Man on the Middle Cross: A 7-Day Easter Reading Plan

Probabil toți suntem de acord că această lume este dată peste cap, dar cum ar fi dacă ar exista o soluție? Acest plan de Paște de 7 zile începe cu experiența unică a tâlharului de pe cruce și ia în considerare de ce sing...

More

Materialul devoțional este preluat de la Truth For Life, un devoțional de Alistair Begg, publicat de The Good Book Company, thegoodbook.com. Folosit de către Truth For Life cu permisiune. Copyright (C) 2022, The Good Book Company. Pentru mai multe informații vizitează https://tfl.org/365

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate