YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Un sfat neobișnuitMostră

Atypical Advice

Ziua 1 din 6

A fi păstor nu e chiar atât de rău.



Să descoperi ce vrei să faci în viață este dificil, după absolvire pare că totul se apropie de tine la accelerație maximă. Poate că ai știut mereu ce drum să alegi, sau tocmai ai descoperit care este chemarea lui Dumnezeu pentru tine. Poate încă încerci să îți dai seama. Sau poate că singura certitudine pe care o ai este că nu te afli în locul potrivit. 



Poate simți că te-ai împotmolit deoarece munca pe care o faci nu doar că e deloc interesantă dar nu acoperă nici facturile lunare. Nu îți aduce fericire mai deloc. Poate, la fel ca David, ai fost ales și ai auzit chemarea lui Dumnezeu, dar te afli încă pe un câmp. Poate nu ai nici o idee cu privire la ce ar trebui să faci și nici o cale de rezolvare. 



David, cel care l-a doborât pe Goliat și (mai târziu) regele Israelului, care a fost numit „un om după inima lui Dumnezeu”, probabil ar fi avut acest sfat pentru tine: Fii bucuros în sezonul în care te afli. 



Urma ca David să fie rege dar el a început ca păstor. Când Samuel l-a ales pentru a fi rege, David avea încă de așteptat până să stea pe un tron. 



S-ar putea să îți lipsească momentele simple odată ce „dai lovitura”, deci sezonul sau locul în care te afli acum are un scop. Dumnezeu te-a trimis să lucrezi pe câmp și să fi păstor cu un motiv. 



David folosește experiența dobândită ca păstor pentru a-l răpune pe Goliat. Iar dacă reflectezi asupra acestor lucruri vei observa că el era tot un păstor și în poziția de rege. Doar că, avea să conducă și să poarte de grijă unui popor mai mare decât turma lui de oi. Acest „acum” te formează pentru „mai târziu”. 



Acest sezon te învăță să te lași în voia lui Dumnezeu, să ai încredere în El și să fi mulțumitor. Cu toții am vrea să ne trezim dimineața cu munca deja făcută. Dar Dumnezeu vrea să ne crească prima dată. Gândește așa: Dacă nu poți să rămâi credincios cu o singură oaie acum, cum să îți pună în grijă inimile oamenilor mai târziu? Trebuie să rămâi credincios în lucrurile mici ca să poți primi lucruri mari. 



Deci savurează acest sezon de agitație, de modelare, fiindcă Dumnezeu te ajută să ascuți și să perfecționezi abilitățile de care vei avea nevoie mai târziu. Nu poți să îți atingi scopul fără pregătire. 



Reflectează: Gândește-te la sezoanele trecute care nu te-au bucurat. Cum te-au pregătit ele să ajungi unde ești acum? Acum privește sezonul în care te afli. Cum te poate pregăti pentru scopul tău? 



Roagă-te: Doamne, îți mulțumesc pentru acest sezon din viața mea. Îți mulțumesc că mă pregătești pentru scopul meu. Îți mulțumesc că ai încredere în mine și că te ocupi de creșterea mea, chiar dacă eu ___. Am încredere în Tine, Doamne. Cred că totul este spre binele meu, și că Tu ai un plan pentru viața mea. În numele lui Isus, amin.  


Zi 2

Despre acest plan

Atypical Advice

Ce ar vrea David, Moise, Daniel, Petru, Rut și Isus să le spună celor din generația milenialilor sau generației Z? Descoperă răspunsul în acest plan de citire de 6 zile, în care vom oferi câteva sfaturi neobișnuite din i...

More

Mulțumim Life.Church pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații vizitează https://www.life.church/

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate