YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

An Nou, îndurări noiMostră

New Year, New Mercies

Ziua 6 din 15

Mulțumirea sărbătorește harul. Inima mulțumită este împlinită de Dăruitor și este prin urmare eliberată de râvnirea următorului cadou.



Păcatul acționează asupra tuturor în două moduri foarte importante. În primul rând, ne determină pe toți să ne plasăm în centrul lumii noastre, făcând viața numai despre noi. În concentrarea noastră pe sine, suntem mult prea motivați de dorințele, nevoile și sentimentele noastre. Pentru că suntem astfel, înclinăm să fim mai conștienți de ceea ce nu avem, decât de multele binecuvântări minunate care ne-au fost dăruite. Dar chiar mai mult, pentru că suntem concentrați pe noi înșine, tindem să ținem scorul, comparând constant grămada noastră de bunuri cu a altora. Este o viață de nemulțumire și invidie. Invidia este întotdeauna egoistă.



Există un al doilea lucru la fel de important pe care păcatul ni-l face. Ne determină să ne uităm orizontal pentru ceva ce nu poate fi vreodată găsit decât vertical. Astfel privim înspre creație pentru viață, speranță, pace, odihnă, împlinire, identitate, însemnătate și scop, pace interioară și motivație să continuăm. Problema este că nimic din creație nu îți poate dărui aceste lucruri. Ea nu a fost niciodată concepută să îți satisfacă inima. Creația a fost făcută pentru a fi un deget mare ce te va îndrepta către Acela ce numai El are abilitatea de a te împlini. Multă lume se va trezi astăzi și în vreun fel sau altul va cere creației să îi fie salvator, aceasta este, să îi dăruiască ce numai Dumnezeu poate să ofere.



„Pe cine am eu în ceruri în afară de Tine? Iar pe pământ nu‑mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine. Carnea și inima pot să mi se prăpădească, dar Dumnezeu este stânca inimii mele și partea mea de moștenire pe vecie." (Psalmii 73: 25-26). Acestea sunt cuvintele unui om care a învățat secretul mulțumirii. Când ești mulțumit de Dăruitor, pentru că ai găsit în El viața pe care o căutai, ești eliberat de lacoma căutare a împlinirii ce este existența descurajatoare a atât de multor oameni. Da, este adevărat că inima ta se va odihni numai atunci când își va găsi odihna în El.



Aici se găsește una dintre cele mai frumoase roade a duhului - o inimă care e mulțumită, mai îndreptată înspre închinare decât cerere și mai atrasă de bucuria mulțumirii decât de neliniștea dorinței. Este harul și numai harul singur cel care poate să facă acest fel de trăire împăcată posibilă pentru fiecare din noi. Nu vei apela astăzi la acel har?


Zi 5Zi 7

Despre acest plan

New Year, New Mercies

De-a lungul a 15 zile, Paul David Tripp îți va aminti de harul lui Dumnezeu față de tine-adevăruri care nu îmbătrânesc niciodată. Când „modificarea comportamentului" sau aforismul de bună stare nu sunt de ajuns pentru a ...

More

Am vrea să mulțumim Crossway pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: https://www.crossway.org/books/new-morning-mercies-hcj/

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate