YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

An Nou, îndurări noiMostră

New Year, New Mercies

Ziua 9 din 15

Pentru un credincios, frica este întotdeauna uitarea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este suveran și domnia Sa este întreagă, înțeleaptă, dreaptă și bună, de ce te-ai teme?



Cuvintele lui Ezechia, rege în Iuda, răsună la fel de adevărate astăzi precum au făcut-o în înfricoșătorul moment, cu secole și secole în urmă, când au fost pentru prima dată rostite. Iuda a fost invadată de puternicul rege al Asiriei, Sanherib. Ezechia a pregătit și înarmat poporul pentru luptă, dar aceasta nu este tot ceea ce a făcut. El a vorbit norodului despre o problemă mai importantă. Regele a știut că în astfel de momente poporul lui Dumnezeu va cădea de multe ori pradă fricii, și a cunoscut de unde vine acea frică. Deseori, în aceste clipe de încercare, aleșii Domnului se panicau deoarece erau amnezici în identitatea lor. Uitau cine sunt ei ca și copii ai Domnului și uitau cine este Dumnezeu în măreața Sa putere și glorie. Astfel, în acest moment, Ezechia a știut că nu poate fi doar un rege bun sau un general înzestrat; el trebuie de asemenea să fie și un păstor pentru supușii săi.



Pe măsură ce se pregăteau pentru atacul asirian, Ezechia nu a vrut ca oamenii lui Iuda să creadă că au fost lăsați în voia curajului lor în luptă, experienței în război și priceperii cu arme. Acesta dorea ca poporul să știe că a fost binecuvântat în mod extraordinar cu un alt ingredient, unul pe care nu puteau și nu trebuiau să îl uite. Așa că a spus: „Fiți tari și curajoși! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din cauza împăratului Asiriei și a întregii mulțimi care este cu el. . . . Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne ajute și să poarte bătăliile noastre!“ (2 Cronici 32:7-8).



Va exista un moment când vei întreba: „Unde se poate găsi curaj că să înfrunt ce am de înfruntat?" Ezechia îți dăruiește răspunsul: „Privește în sus și amintește-ți de Dumnezeul tău." Ca și un copil al lui Dumnezeu, nu vei fi niciodată lăsat să te lupți de unul singur.


Zi 8Zi 10

Despre acest plan

New Year, New Mercies

De-a lungul a 15 zile, Paul David Tripp îți va aminti de harul lui Dumnezeu față de tine-adevăruri care nu îmbătrânesc niciodată. Când „modificarea comportamentului" sau aforismul de bună stare nu sunt de ajuns pentru a ...

More

Am vrea să mulțumim Crossway pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: https://www.crossway.org/books/new-morning-mercies-hcj/

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate