YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Locuința minimalistăMostră

The Minimalist Home

Ziua 5 din 5

Aducerea roadei



O viață minimalistă este o viață concentrată pe misiune. Acea misiune poate fi „măreață” - plină de provocări, vizibilă, care să atragă atenția; însă nu trebuie să fie așa. Lucrurile care par „mici” pot avea un impact mare dacă le faci în dragoste și smerenie. 



Dacă suntem atenți, vom întrevedea un vârf mare în depărtare - unul pe care s-ar putea să nu-l fi văzut când am început această călătorie a minimalismului. E un scop mai presus de noi. Un scop mai măreț decât noi. Unul care merită viața care ni s-a dat s-o trăim. 



Pentru unii, acest scop este centrat pe familie: pe soți, copii, părinți sau alte rudenii. 



Pentru alții, acesta s-ar putea să fie centrat pe o anumită cauză: oameni ai străzii, mediul, animalele, copiii, oamenii cu dizabilități sau altceva. 



Totuși, unii s-ar putea să descopere că pot găsi un scop măreț în carierele lor sau la muncă prin a sluji altora, nu doar pur și simplu prin a primi un salariu. 



Dumnezeu are un rol pentru fiecare dintre noi în construirea împărăției Sale. Ce pasiune arde în interiorul tău? Ce oportunități îți arată? Ce nevoi ai capacitatea să împlinești? 



Bucură-te cu orice preț de recompensele personale pe care ți le oferă minimalizarea locuinței tale, dar mergi mai departe ca să cauți și să te agăți de scopuri din afara confortului tău. 



Așa cum minimalismul ne face să adoptăm o opinie contrară majorității în felul în care vom aborda deținerea de bunuri materiale, ne face și diferiți în modul în care abordăm urmărirea obiectivelor. Indiferent dacă bifăm un lucru de pe lista noastră cu lucruri de făcut (să urcăm Muntele Kilimanjaro), facem tranziția spre un stil de viață diferit (părăsim biroul pentru a vinde online lucruri artizanale) sau conducem o campanie pentru a fi în vreun fel în folosul umanității (lupta împotriva abuzului asupra copiilor), o facem nu pentru aplauze, ci pentru că este un lucru bun în sine.



Și sper că o facem arătând virtuți precum compasiunea, înțelepciunea, prudența, modestia, onestitatea și umorul. Acestea sunt tipurile de virtuți de care ne apropiem atunci când refuzăm valorile aspre ale materialismului precum lăcomia, avariția și lăudăroșenia. Cu cât ne vom apropia mai mult de Dumnezeu prin părăsirea lucrurilor care ne distrag de la chemarea Sa, vom recunoaște mai mult roada Duhului în viața noastră: dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, mila, credincioșia, blândețea și cumpătarea.  



Cred că minimalismul va schimba totul pentru copiii mei și pentru mulți din generația lor în popoarele de pe întreg pământul. 



Așa să fie și în cazul tău, începând de azi. 



Cum ai descrie chemarea lui Dumnezeu în viața ta? 


Zi 4

Despre acest plan

The Minimalist Home

Autorul Joshua Becker a văzut lucruri frumoase întâmplându-se atunci când oamenii își drămuiesc cantitatea bunurilor materiale - în acest proces tocmai oamenii se schimbă. Așa că, deși acest devoțional vorbește despre mi...

More

Mulțumim WaterBrook Multnomah pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe detalii, vizitează: https://waterbrookmultnomah.com/books/250883/the-minimalist-home-by-joshua-becker/

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate