YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Locuința minimalistăMostră

The Minimalist Home

Ziua 4 din 5

Practicul și utilul



Așa cum ar trebui să ai scopuri în minte pentru locuința ta ca întreg, așa ar trebui să ai scopuri în minte pentru fiecare cameră din locuința ta. Dacă minimalizezi în mod sistematic, ar trebui să ții minte aceste scopuri ale încăperilor pentru a putea decide dacă bunurile din ele își au locul acolo sau nu. Oricând un lucru dintr-o cameră nu-și mai îndeplinește scopurile pe care i le-ai stabilit, atunci devine candidat la înlăturare. Practicul duce direct la util. 



Spre exemplu, poate vei decide că sufrageria ta este prea formală. Nu e un loc confortabil și e rar folosit. Așadar, poate vei începe să minimalizezi prin a te descotorosi de lucrurile acelea care îl fac atât de înghesuit. 



S-ar putea să ai în sufragerie un fotoliu rabatabil pe care îți place să stai. Poposește acolo și privește în jur, întrebându-te care obiecte îți inspiră pace în locul în care sunt și care nu. 



Poate e necesar să elimini câteva jucării de care copiii tăi au uitat odată cu vârsta, pentru a avea mai mult spațiu să se joace cu cele pe care încă le îndrăgesc. 



Poate nu-ți place cât de mult timp petreci tu și familia ta pe dispozitivele electronice. În cazul acesta, s-ar putea să fie timpul să scapi de televizor și consola de jocuri. 



De vreme ce aceste încăperi sunt locuri folosite de întreaga familie, ar trebui, desigur, să întrebi și restul membrilor familiei tale ce lucruri ar vrea să păstreze sau să arunce din aceste camere. Discutați împreună despre strategiile de minimalizare pentru aceste camere. Depuneți împreunăefortul pentru înlăturarea obiectelor. Bucurați-vă împreună de beneficii. Acesta este modul perfect în care poți începe renovarea minimalistă a casei ca proiect de familie, cu participare și bucurie pretutindeni. 



Dacă locuiești singur sau singură, ai putea să chemi o prietenă apropiată care să-ți ofere niște sfaturi despre ce ar trebui să păstrezi sau să arunci, din perspectiva unei persoane care vine des în locuința ta ca musafir. Va fi încântată să-și spună părerea. Și, pe deasupra, s-ar putea să ai nevoie de ajutor să muți mobila. 



Un mic început în minimalizarea locuinței tale este, de fapt, un lucru mare, atâta timp cât te concentrezi pe a-ți face practică fiecare încăpere din casă, în mod sistematic, pentru ca tu să-ți împlinești scopurile pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru tine. 



Care este primul pas pe care îl vei face azi pentru a minimaliza o încăpere din casa ta? 


Scriptura

Zi 3Zi 5

Despre acest plan

The Minimalist Home

Autorul Joshua Becker a văzut lucruri frumoase întâmplându-se atunci când oamenii își drămuiesc cantitatea bunurilor materiale - în acest proces tocmai oamenii se schimbă. Așa că, deși acest devoțional vorbește despre mi...

More

Mulțumim WaterBrook Multnomah pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe detalii, vizitează: https://waterbrookmultnomah.com/books/250883/the-minimalist-home-by-joshua-becker/

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate