YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Plan de atac în războiul spiritualMostră

Spiritual Warfare Battle Plan

Ziua 1 din 5

ZIUA 1: Bătălia împotriva răului



Atunci când am fost mântuit, am crezut că-mi voi petrece toată viața lângă ape de odihnă și voi sta întins pe pășuni verzi. Habar nu aveam că a-L avea pe Isus drept căpitanul mântuirii mele însemna că m-am înrolat ca soldat în armata lui Dumnezeu.



De atunci am învățat că credincioșii sunt soldați și Isus nu a venit în lume ca să aducă pace ci sabie. Am descoperit că sunt mai mult decât învingător în Hristos și că există forțe rele și nevăzute care încearcă să mă învingă.



Nu uita acest adevăr: vrăjmașul vine ca să ucidă, să fure și să distrugă. Fiecare demon are aceeași misiune. Modul cum își desfășoară misiunea — strategiile și tacticile lor — sunt diferite. Un duh al fricii atacă credința ta, de exemplu, iar un duh al respingerii atacă identitatea ta. Satan este un strateg. Armata lui este foarte bine organizată și el trimite duhuri specifice împotriva credincioșilor pentru a-i face să deraieze de la scopul împărăției lui Dumnezeu.



Rugăciunea mea este să dobândești discernământ și să poți identifica duhurile care se opun vieții tale — și vieții celor pe care îi iubești — să dezvolți abilități spirituale pentru a lupta înapoi. Robia spirituală se poate manifesta în multe feluri. Vestea bună este că victoria poate fi a noastră. Dacă pășim în autoritatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu putem să luptăm și să învingem acest război.


Zi 2

Despre acest plan

Spiritual Warfare Battle Plan

În urma citirii acestor învățături puternice vei înțelege cum poți să creezi o strategie prin care vei fi mai deștept decât vrăjmașul, îl vei învinge și vei zădărnici planul lui menit să-ți distrugă viața

Dorim să mulțumim Charisma House pentru oferirea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: http://bit.ly/spiritualwarfarebattleplan

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate