YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

7 lucruri pe care Biblia le spune despre rolul de părinteMostră

7 Things The Bible Says About Parenting

Ziua 4 din 7

Să fii părinte este pus și simplu greu. Este ușor să ne reamintim cu drag modul în care copiii noștri au crescut, cum erau micuți și cât de drăgălași erau, însă este mai dificil să îți amintești ce binecuvântare au fost într-o anumită seară de marți, când ei țipau într-un colț al casei, ori atunci când schimbând scutece părea că am făcut-o de 100 de ori în ziua respectivă!

Însă în mijlocul fazelor de stres ca părinte 1 Tesaloniceni 5:16-18 ne poate ajuta să vedem clar și să avem o perspectivă nouă asupra acestor perioade.

Bucurați-vă întotdeauna

Nu dispera în aceste momente grele. Amintește-ți că a fi părinte este o chemare nobilă, ce merită tot efortul, un privilegiu dat nouă de Dumnezeu și a cărei roade le vom vedea într-o zi, deși astăzi nu pare a fi așa. Acceptă faptul că Dumnezeu ți-a dat această onoare.

Rugați-vă neîncetat.

Copiii noștri nu au nevoie de nimic altceva mai mult, decât de prezența lui Cristos în viețile lor. De aceea cel mai important lucru pe care îl putem face ca părinți este să îi scăldăm în rugăciune. 1 Tesaloniceni 5:17 ne spune să perseverăm în rugăciune pe tot parcursul zilei, chiar și atunci când simțim că totul se învârte în jurul nostru.

Fiți mulțumitori

Să fim mulțumitori pentru copiii noștri este uneori ușor, dar alte ori este greu. Însă în acele zile grele, amintește-ți că nu ești singur. Când simți că nu mai poți, atunci este cel mai bun moment să vii în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Cere-I să îți reînnoiască bucuria și mulțumește-I pentru copiii tăi. El poate și își va da puterea, bucuria și mulțumirea de care ai nevoie. Și atunci când ne încredem în Dumnezeu în zilele grele ca și părinți, nu putem decât să-I fim mulțumitori pentru copiii noștri!

Casey Case

YouVersion Support Leader

Zi 3Zi 5

Despre acest plan

7 Things The Bible Says About Parenting

Să crești copii este greu, chiar și în cele mai bune circumstanțe. În acest devoțional, timp de 7 zile, părinți reali — care sunt și membri în echipa YouVersion — împărtășesc cum aplică principiile din Cuvântul Lui Dumne...

More

Mulțumim LifeChurch.tv pentru furnizarea acestui plan de citire. Pentru mai multe informații, vizitează http://www.bible.com/reading-plans

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate