Anihilarea Kriptonitei de John BevereMostră

Într-o seară, Justin se întoarce de la muncă și o găsește pe soția lui, Angela, machiată și îmbrăcată într-o ținută frumoasă. Bănuind că ea a plănuit ceva special pentru ei, se oferă să se pregătească și el. 

Angela, puțin confuză a răspuns: „O, dragule, eu merg în oraș cu Tony în această seară. Vom merge să cinăm, să vedem un film și ne vom opri la hotelul Fairmont. Ar trebui să mă întorc până dimineață.” 

„Cine e Tony?!” Întreabă înflăcărat Justin.

„Este iubitul meu din liceu, răspunde ea.

„Poftim? Nu poți merge în oraș cu el!” 

De ce nu?” 

Fiindcă suntem căsătoriți; ne-am dedicat unul altuia. Nu mergem la întâlnire cu alte persoane!”, a vociferat el ceea ce a presupus că ar trebui să fie evident.

„Stai puțin dragule!” A răspuns Angela. „Tu ești favoritul meu. Te iubesc mai mult decât oricare din vechii mei iubiți, dar nu poți aștepta ca să nu mă mai întâlnesc cu ei. Sunt apropiată de unii dintre ei de mult timp, încă îi iubesc, și vreau să mă bucur de un timp petrecut alături de ei. Ce e rău în asta?”

Este evident că acesta nu este un cuplu adevărat. Nu putem nici măcar să ne imaginăm că cineva nu ar înțelege că o căsnicie înseamnă o relație exclusivă. Cu siguranță nimeni dintre noi nu ar dori să se căsătorească cu o persoană ca Angela care se așteaptă să continue să se întâlnească cu vechii iubiți.

Totuși, în acest fel tratăm mulți dintre noi relația noastră cu Isus. 

De-a lungul Scripturii Dumnezeu compară relația noastră cu El cu o relație conjugală. Este de asemenea imaginea pe care a folosit-o Dumnezeu când a vorbit despre relația Sa cu poporul Israel în Vechiul Testament. Interesant este că de fiecare dată când Dumnezeu vorbește lui Israel prin profeți despre faptul că aceștia au comis adulter împotriva Sa, a avut legătură cu idolatria. 

Ne-am putea gândi la idolatrie ca un act de plecăciune înaintea unei statui, dar centrul acesteia este de fapt închinarea. Dumnezeu definește închinarea pentru prima dată și este menționat în Scriptură în istoria lui Avraam și Isaac. Aici vedem că închinarea înseamnă ascultare. 

Închinarea nu este un cântec lin și frumos; ci este ascultare. Nu contează cum „cântăm” în biserică; dacă nu ascultăm de Dumnezeu în viața de zi cu zi, noi nu ne închinăm Lui și, de fapt, trăim în curvie asemenea Angelei. 

Cum te face înțelegerea acestui concept al închinării să schimbi modul în care gândești despre viața de creștin?