YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

BibleProject | Încrederea în Dumnezeu în mijlocul suferințeiMostră

BibleProject | Încrederea în Dumnezeu în mijlocul suferinței

Ziua 2 din 6

La începutul cărții lui Iov, suntem duși în tărâmul ceresc unde Dumnezeu este înconjurat de consiliul Său (o imagine obișnuită din Vechiul Testament pentru a ilustra modul în care Dumnezeu conduce lumea). Printre aceste făpturi spirituale este și una numită "Satana", cuvânt care, în ebraică, înseamnă "acuzator" sau "procuror". În curtea Sa, Dumnezeu îl prezintă pe Iov ca fiind un om cu adevărat drept. Dar Satana nu poate crede asta. El pune la îndoială motivația lui Iov, spunând că îl ascultă pe Dumnezeu doar pentru a fi răsplătit și protejat de El. Este convins că dacă Dumnezeu i-ar aduce suferință lui Iov, el Îl va blestema pe Dumnezeu. Așadar, pentru a vedea dacă are dreptate, Satana propune ca Iov să fie pus la încercare și, în mod surprinzător, Dumnezeu e de acord. Deși îi pune limite clare acuzatorului, îi permite să îi provoace suferință lui Iov.

În acest punct al istorisirii, mulți dintre noi rămânem dezorientați. Cum se poate una ca asta? Conduce Dumnezeu într-adevăr lumea cu înțelepciune și dreptate? Nu suntem singurii care sunt confuzi. Iov își pune aceleași întrebări. Haide să continuăm să citim. Acordă-ți timp să te gândești la meditațiile următoare, pe măsură ce citești pasajele de astăzi din Scriptură.

Meditează:
1) În ce fel crezi că suferința poate descoperi adevărata noastră motivație în a-L sluji pe Dumnezeu?
2) Dacă cineva te-ar acuza de motivații false, ai vrea să ai ocazia să le dovedești că se înșală?
3) De ce a suferit Isus atunci când a fost acuzat pe nedrept? Cum a reușit să depășească acest moment?

Scriptura

Zi 1Zi 3

Despre acest plan

BibleProject | Încrederea în Dumnezeu în mijlocul suferinței

În acest plan de citire de șase zile, îți propunem să meditezi asupra istorisirii lui Iov și să descoperi ce înseamnă încrederea în Dumnezeu în mijlocul suferinței.

Mulțumiri BibleProject pentru acest plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: www.bibleproject.com

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate