Goliat trebuie să cadă: Cum să câștigi lupta împotriva uriașilor tăiMostră

RESPINGEREA TREBUIE SĂ CADĂ

David a fost doar un adolescent când a ajuns în mijlocul bătăliei dintre israeliți și filisteni. El nu era un membru al armatei, ci doar livra proviziile fraților săi. În timp ce se apropia de tabără, a auzit batjocura lui Goliat — și a întrebat cine avea să-l doboare. Frații lui nu au apreciat curiozitatea lui. Reține textul: „Eliab, fratele lui cel mai mare, l‑a auzit vorbind cu bărbații, s‑a aprins de mânie împotriva lui David și i‑a zis: – De ce ai venit și cu cine ai lăsat acele puține oi în pustie?” (1 Samuel 17:28).

Acest răspuns nu este deloc surprinzător dacă știm restul povestirii. În 1 Samuel 16, aflăm că atunci când profetul Samuel a venit la casa lui Isai pentru a unge noul rege al Israelului, Isai a început cu fiul cel mai mare, Eliab. Eliab a fost cel mai mare, cel mai învârstă și cel mai puternic dintre frați. Cu siguranță el urma să devină noul rege. Dar Dumnezeu a spus: „Nu. Nu el.” Fără îndoială, Eliab s-a simțit respins. Sistemul părea a fi cu susu-n jos. El nu a fost ales ca rege. În schimb, a fost ales fratele cel mai mic — copilul care nici măcar nu se afla la aliniere. Eliab s-a simțit respins, iar oamenii respinși resping alți oameni.

Niciunuia dintre noi nu îi place să se simtă că nu sunt îndeajuns de buni. Sau îndeajuns de deștepți. Sau îndeajuns de doriți. Oricât de mult ne-am dori ca să nu fie așa, opiniile altora contează. Un cuvânt de respingere, chiar și ceva mic, ce nu a fost menit să ne rănească, se poate lipi și înțepa. O mică sămânță a respingerii poate să prindă rădăcini și poate să facă ravagii în anotimpurile următoare. În scurt timp, uităm că Dumnezeu ne-a creat într-un mod miraculos pentru un scop și un plan. Uităm că El nu ne cere ca să ne comparăm cu ceilalți sau să alergăm în cursa altuia. Pierdem din vedere începutul nostru miraculos și recreația noastră în persoana lui Isus. În scurt timp, ne aflăm chinuiți de acest uriaș al respingerii.

A experimenta victoria lui Isus asupra uriașului respingerii provine din a te vedea în felul în care Tatăl tău ceresc te vede — ca pe copilul Său drag și iubit. După cum scria Pavel: „Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviţi împreună cu El” (Romani 8:17). Dumnezeu nu te-a acceptat pentru ceea ce ai făcut, ci doar pentru că te-a iubit (vezi 1 Ioan 4:19). Ba mai mult, Dumnezeu te-a iubit atât de mult încât a fost dispus să plătească un preț imens ca să te poată apropia de El: moartea singurului Său Fiu, Isus, pe cruce.

Imaginează-ți azi pe Isus că îți șoptește în ureche: „Te iubesc cu adevărat. Sunt deja mulțumit de tine!” S-ar putea să sune nebunesc, să crezi că Dumnezeul cerului — creatorul universului — te cunoaște atât de personal. Mulți dintre noi ne speriem când primim treizeci de like-uri la o postare de pe rețeaua noastră de socializare. Cu toate acestea, Dumnezeul universului este atent la tine (vezi Psalmul 8)! El te-a urmărit (vezi Luca 15:3–7).

Înainte de a fi conceput, Dumnezeu a declarat: „Te aleg ca să fii al meu.” Acest adevăr ar trebui să cultive un sentiment de acceptare în tine. Valoarea ta nu este împachetată în ceea ce obții, dar este ancorată pentru totdeauna în faptul că Isus a fost oferit pentru tine. Ai fost creat ca să fii acceptat și îmbrățișat de Tatăl tău ceresc. Ai fost făcut ca să fii iubit, gratuit. Trăiești din acceptarea Lui, nu din acceptarea celorlalți. Pe măsură ce vei realiza acest lucru, uriașul respingerii va cădea în viața ta.

Răspunde

Ce motive ai pentru a te simți profund acceptat de Dumnezeu? Care dintre ele sunt proeminente deja în gândurile tale? Care nu sunt?

În ce sens poți spune: „Dumnezeu m-a ales”? Ce înseamnă acest lucru pentru tine? De ce este atât de important?

Care este diferența dintre a trăi pentru acceptare sau de a trăi din ea? Cum poți pune acest lucru în practică?