YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Când Ne RugămMostră

Când Ne Rugăm

Ziua 6 din 7

ZIUA 6

Când ne rugăm se schimbă ceva în atmosferă

Imaginează-ți scena răstignirii. Isus era pe cruce, între doi tâlhari, batjocorit de acuzatorii Săi și trecători. În toată durerea Sa, El Își înalță vocea spre cer într-o rugăciune de plângere în care Îl întreabă pe Tatăl de ce L-a părăsit. Iar la scurt timp după acest moment Și-a dat duhul. Atmosfera era una apăsătoare. Dureroasă pentru unii, înfiorătoare pentru toți. Isus rostește o rugăciune care nu primește niciun răspuns, însă actul în sine a avut o putere atât de mare încât atmosfera se schimbă și cei din jurul Său încep să realizeze ce se întâmplă și declară că într-adevăr Isus era Fiul lui Dumnezeu.

Ți s-a întâmplat vreodată să intri într-o încăpere și să simți o atmosferă întunecată? Ai simțit vreodată cum unele locuri sunt pline de forțe străine de Dumnezeu? Ce ai făcut în astfel de momente? Sunt atât de mulți oameni care pot să mărturisească că în ciuda stării unui loc, atunci când s-au rugat, dintr-o dată atmosfera din acel loc și dintre oamenii prezenți s-a schimbat. Rugăciunea are puterea de a schimba atmosfera! Locurile în care credincioșii au făcut rugăciuni stăruitoare rămân impregnate de o putere ce poate fi simțită după mult timp de când aceștia au plecat de acolo.

Ești tu un om al rugăciunii? Ce simt oamenii când intră în prezența ta? Porți tu aroma cerului și a rugăciunii? Ce simt oamenii când intră în casa ta? Te încurajăm să începi să rostești rugăciuni peste casa ta. Nu doar peste familia ta, ci peste casa ta fizică. Mergi din cameră în cameră și declară protecția sângelui lui Isus peste acel loc. Invită Duhul Sfânt să locuiască acolo. Rostește pace și armonie peste locurile unde tu îți faci viața, iar apoi privește cum atmosfera se schimbă!

Zi 5Zi 7

Despre acest plan

Când Ne Rugăm

Folosește acest devoțional de 7 zile pentru a înțelege mai bine de ce este importantă rugăciunea, ce anume se schimbă atunci când ne rugăm și cum ar trebui să ne rugăm.

Dorim să mulțumim HILLSONG BUCHAREST pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.hillsong.ro/

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate