YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Bucurie pentru toate anotimpurileMostră

Joy For All Seasons

Ziua 7 din 30

În centrul feței tale, situată la jumătatea distanței dintre minte și inimă, se află o deschidere numită „gură.” În această gură se află un mușchi de un kilogram cunoscut sub numele de „limbă.”



Limba ta este situată între mintea și inima ta cu un motiv. Mintea și inima ta au inevitabil puterea de a controla fiecare cuvânt pe care îl creează limba ta.



Limba ta s-ar putea să fie cel mai puternic și influent mușchi din întregul tău corp … dar este controlat de gândurile vieții tale … și de preferințele tale emoționale.



„Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții.” (Proverbe 4:23)



Inima mea nu dorește să fie păzită, ci dorește să-și verse sinele urât peste oamenii din lumea mea. Biblia nu spune să-ți exprimi inima … ci spune să-ți păzești inima.



Și apoi … dacă inima mea nu ar fi îndeajuns pentru a-i face față … mai este și mintea mea.



„Căci el este ca unul care își face socotelile în suflet.” (Proverbe 23:7)



Nu știu cum este asta posibil, dar se pare că … ceea ce gândesc … asta devin.



„Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii și inima!” (Psalmul 26:2)



Trebuie să-mi așez voința pe masa de examinare a Marelui Medic și să-I permit să facă o intervenție chirurgicală pe cord deschis și o craniotomie asupra mea.



Limba mea nu este problema mea, ci infecția ce dă târcoale în inima mea și germenii ce s-au atașat de mintea mea.



Marele Medic este singurul care are puterea de a vindeca boala căreia i-am permis să infecteze cele mai adânci părți din mine.



În timp ce sunt vindecat, devin mai mult ca El. Pe măsură ce sunt vindecat, încep să gândesc la fel ca El … încep să simt ce simte El … încep să vorbesc cuvinte ce limba Lui le-ar vorbi.



Când Marele Medic este invitat să trateze ciuma mea mentală și emoțională, El nu scoate numai infecția … ci în mod miraculos mă face ca El.



Un gând vesel la care să meditezi: De ce ne învață Biblia că „moartea și viața se află în puterea limbii”?

Scriptura

Zi 6Zi 8

Despre acest plan

Joy For All Seasons

Te-ai întrebat vreodată: „Este posibil să simți bucurie în fiecare anotimp al vieții?” Carol McLeod crede că Dumnezeu are o bucurie imensă pentru tine care se află la îndemâna ta. În acest devoțional, vei descoperi cum s...

More

Mulțumim Carol McLeod și Just Joy Ministries pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați: www.carolmcleodministries.com

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate