YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Bucuria - Descoperirea Bucuriei În Mijlocul SuferințeiMostră

Bucuria - Descoperirea Bucuriei În Mijlocul Suferinței

Ziua 4 din 7




Sari în sus de bucurie

Ați observat cum arată o persoană cuprinsă de bucurie? Spectatorii unui concert, copiii care despachetează un cadou sau atleții care câștigă competițiile, au cu toții același lucru în comun: picioarele lor se desprind de pe pământ.

Bucuria aceasta imensă este greu de controlat în trupurile noastre umane și acesta este tipul de bucurie despre care citim în relatarea Nașterii Domnului.

Elisabeta intră în scenă când Maria, verișoara ei, îi face o vizită la doar câteva zile după conversația ei cu îngerul Gavril. Într-o cultură în care factorul cel mai definitoriu al statutului unei femei în societate era nașterea și creșterea copiilor, Elisabeta nu a putut avea copii. Din cauza aceasta, la fel ca Maria, era bine familiarizată cu apăsarea produsă de rușine. Elisabeta și soțul ei, preot și conducător al comunității lor, erau amândoi foarte bătrâni și suferiseră mulți ani dezamăgiri și dizgrație.

Până când…

Cu șase luni înainte de vizita Mariei, Dumnezeu făcuse o altă minune atunci când deschisese pântecele Elisabetei. În momentul în care apare Maria și Elisabeta aude vocea verișoarei ei, ea se umple cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care îi dă, chiar în acel moment, o înțelegere supranaturală a situației respective. Maria este însărcinată, iar copilul din pântecele ei este chiar Cel Promis, mult așteptatul Mesia.

Elisabeta nu-și poate stăpâni emoțiile. În tandem cu sensibilitatea Elisabetei față de Duhul lui Dumnezeu, copilul pe care ea îl poartă în pântecele ei, tresaltă și el! Elisabeta izbucnește într-o urare plină de bucurie și îi confirmă verbal ceea ce i-a spus îngerul.

Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie!

O viață de infertilitate trebuie să o fi secat pe Elisabeta din punct de vedere emoțional. Totuși, toate sentimentele de eșec, epuizare și rușine nu se puteau compara cu bucuria care a copleșit-o în ziua aceea. Când se arată Isus, întotdeauna El aduce o bucurie nemaipomenită, atât de adâncă încât înghite durerea, atât de reală, încât distruge minciunile pe care le-am crezut despre noi înșine și atât de copleșitoare, încât ne face să tresăltăm de bucurie.

Reflecție: Este umbrită bucuria mea în Cristos de vreo experiență dureroasă din trecutul meu?

Rugăciune: Doamne Isuse, în Tine găsesc răspunsuri la toate întrebările mele și împlinirea tuturor nevoilor mele! Văd cum doar prezența Ta i-a produs o bucurie supranaturală Elisabetei și copilului din pântecele ei. Ajută-mă să experimentez bucuria Ta atunci când mă uit la Tine și nu la circumstanțele în care mă găsesc!

Scriptura

Zi 3Zi 5

Despre acest plan

Bucuria - Descoperirea Bucuriei În Mijlocul Suferinței

Își au oare cele mai mari bucurii ale vieții rădăcina în cele mai mari plăceri sau e vorba aici de ceva mult mai profund? În acest plan captivant de 7 zile, vei putea descoperi un adevăr surprinzător izvorât din evenimen...

More

Am dori să le mulțumim lui LUMO, bisericii Oaks Church și lui Tyler Staton de la biserica Bridgetown Church pentru punerea la dispoziție a acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: http://www.lumoproject.com și https://oaksbk.church/

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate