YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Indecis?Mostră

Undecided?

Ziua 2 din 7

„Paralele”

Dumnezeu poate privi în timp asemeni valurilor pe orizontul Cerului. El te vede pe tine -- fiecare versiune a ta. El îl vede pe egoist și pe altruist, pe înțelept și pe nesăbuit. El îți vede pata cea mai întunecată și bucuria cea mai înfocată. El te vede în prezent și trecut la fel de clar cum te vede în viitor.

De fapt, el vede fiecare posibilă variantă a viitorului tău -- toate alternativele devenirii tale ca urmare a alegerilor și împrejurărilor. El cunoaște potențialul tău maxim precum și cele mai mari amenințări la adresa destinului tău. Dumnezeu este în afara timpului și are abilitatea uimitoare de a vedea simultan toate aceste variante ale tale. Cu bune și cu rele -- trecutul, prezentul și viitorul - toate sunt interconectate în ochii Lui.

Suntem obișnuiți să ne privim pe noi înșine așa cum suntem astăzi. Presupunem că Dumnezeu ne vede la fel, dar sentimentele lui Dumnezeu pentru tine sunt ca lumina stelelor. Când apreciezi frumusețea unei nopți înstelate este ca și cum acel moment a fost pregătit special pentru tine. Dar lumina celei mai îndepărtate stele călătorește de mii de ani doar pentru a întâlni ochii tăi atunci când privești în sus. Între timp, cele mai apropiate stele trebuie să lumineze doar câțiva ani pentru a ajunge în același timp la tine. Toate fac parte din străvechea simfonie creată de Dumnezeu pentru a ajunge la tine în același moment. Poate pare întâmplător dar Dumnezeu și-a ridicat bagheta pentru a începe concertul cu mult înaintea strămoșilor tăi.

Închipuie-ți că ai mai trăi o sută de ani și stai întins și privești în fiecare seară către cer la constelațiile care prind formă. Acel concert celest din viitor e deja compus și se îndreaptă rapid spre exact acel moment când te vei afla în grădina din spatele casei, pe care nici măcar nu o ai, într-o noapte senină, când tu vei fi ieșit afară.

Tot așa sunt create și sentimentele lui Dumnezeu pentru tine. Cu mult înainte ca tu să iei prima gură de aer din atmosfera terestră, cu mult înainte ca tu să citești primul pasaj din Biblie și cu mult înainte ca tu să faci orice ar fi meritat încuviințarea sau pedeapsa din partea lui Dumnezeu, El compunea simfonia dragostei Sale pentru tine -- pentru toți.

De aceea, atunci când îngerul lui Dumnezeu i s-a adresat înfricoșatului și neputinciosului Ghedeon care era undeva într-un teasc, i-a zis „Domnul este cu tine, viteazule”. Nu erau vorbe de încurajare. El nu încerca să-i ridice moralul lui Ghedeon pentru a căpăta curaj. Dumnezeu vedea fiecare versiune a lui Ghedeon, inclusiv cea de viitor războinic care urma să distrugă idolii păgâni ai tatălui său și să conducă cu îndrăzneală o armată defavorizată cu care să spulbere răul care se abătuse asupra Israelului.

Dacă intenționezi să ai o relație mult mai profundă cu Dumnezeu decât în prezent, trebuie să înveți să accepți dragostea Lui necondiționată. Nu veni cu vinovăția ta presupusă. Isus a văzut toate păcatele tale, înainte de a le purta pe cruce și totuși a s-a dus să sufere pentru că dragostea Lui pentru tine era deja demult fondată.

Rugăciune

Doamne, ajută-mă să înțeleg profunzimea și complexitatea dragostei Tale. Tu mă cunoști mai bine decât eu pot înțelege și totuși mă iubești. Deschide-mi ochii pentru ca eu să pot recunoaște acele momente speciale pe care le-ai creat doar pentru mine.

Zi 1Zi 3

Despre acest plan

Undecided?

Încă nu ești foarte sigur cu privire la Dumnezeu? Nu știi prea bine ce să crezi? Petrece următoarele șapte zile explorând Biblia și vezi ce îți revelează Dumnezeu despre adevărata Sa natură. Ai oportunitatea de a citi tu...

More

Mulțumim YouVersion pentru furnizarea acestui plan de citire. Pentru mai multe informații, vizitați www.youversion.com

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate