YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

O întoarcere de 180 de grade în problemele emoționaleMostră

A U-Turn From Emotional Issues

Ziua 1 din 3

Emoțiile sunt pentru suflet ceea ce simțurile sunt pentru corp. Ele dezvăluie ceea ce simțim despre circumstanțele vieții. Oamenii care au luat-o pe o cale greșită, datorită emoțiilor lor se străduiesc să supraviețuiască și de asemenea s-ar putea să se simtă neajutorați, fără speranță și fără valorare.



O întăritură emoțională nu se referă la a avea o zi rea din când în când. Ci se referă la situația în care nu poți scăpa din capcana negativă care ți-a cuprins viața, având ca rezultat descurajare incontrolabilă, depresie sau tristețe.



În loc să faci ceea ce fac atât de mulți oameni (adică să încerce să refuze sau să cucerească întăriturile emoționale prin pastile, distracție, sex sau prin a cheltui), doresc să te ajut să descoperi rădăcina din spatele a ceea ce trăiești, astfel încât să o poți depășii. Adevărul este că Dumnezeu nu te-a creat ca să porți întărituri emoționale pentru cinci, douăzeci sau patruzeci de ani, sau pentru orice alt moment.



Mai degrabă, Dumnezeu ți-a promis în Cristos, o viață deplină. Isus a spus: „Eu am venit ca ele să aibă viață și s‑o aibă din belșug.” (Ioan 10:10). El nu te-a chemat ca să trăiești în fiecare zi învins. El vrea ca tu să știi și să ai încredere că El este Cel care controlează toate lucrurile, și că El veghează în totalitate asupra vieții tale. Dacă nu ai parte de viața plină de belșug pe care Cristos o oferă liber, este timpul pentru o întoarcere. Întoarce-te la Dumnezeu și roagă-L ca să-ți arate zonele în care duci lipsa de încredere și dacă vreo cetate emoțională și-a făcut loc în viața ta. El vrea ca să te ajute să înveți cum să privești dincolo de tristețe—ca să îți vezi viața din punctul Lui de vedere. El poate să facă un miracol din ceea ce pare a fi un dezastru.



Există emoții ce par să aibă un obstacol în viața ta? Ești pregătit să le predai lui Dumnezeu?


Zi 2

Despre acest plan

A U-Turn From Emotional Issues

Când viața ta nu se aliniază cu Cuvântul lui Dumnezeu, vei avea parte cu siguranță de consecințe dureroase. Când emoțiile nu mai funcționează așa cum trebuie și încep să-ți afecteze starea de bine, s-ar putea să te găseș...

More

Mulțumim The Urban Alternative (Tony Evans) pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: https://tonyevans.org/

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate