Ce a spus Biblia?Mostră

Ananias și Safira

Capitolul 5 din Faptele Apostolilor începe cu o poveste care este cu adevărat greu de citit și înțeles. Un om numit Ananias, împreună cu soția lui, Safira, au vândut o proprietate, dar au păstrat o parte din bani pentru ei înșiși înainte de a pune restul „la picioarele apostolilor”. 

Într-un fel sau altul, Petru a aflat despre ce a făcut Ananias și l-a confruntat. Petru a spus: „Ananias, de ce ți-a umplut Satan inima…” De asemenea, el i-a spus că banii erau ai lui și puteau fi folosiți oricând avea nevoie. Lui Petru pare să îi pese mai puțin despre banii care fuseseră păstrați în ascuns, pentru că el se încredea în Dumnezeu să le îndeplinească toate nevoile, și mai mult despre lipsa de sinceritate pe care au arătat-o Ananias și Safira. 

Imediat după ce l-a confruntat Pentru, Ananias a căzut și a murit pe loc. Și dacă acest lucru nu era suficient de dur, Safira a venit câteva ore mai târziu, neștiind despre cele ce se întâmplaseră soțului ei. Petru a confruntat-o și pe Safira, iar ea a murit pe loc, de asemenea. Ambele morți au provocat o mare teamă în oameni.

Ce pasaj intens! Pare că „pedeapsa nu se potrivește crimei”, nu-i așa? Pentru a putea diseca acest pasaj cu acuratețe, este important să ne uităm la capitolul anterior. 

La sfârșitul capitolului 4 din Fapte, vedem o unitate puternică între toți credincioșii. Citim în Fapte 4:32 că „niciunul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun”. Duhul lui Dumnezeu lucra cu atât de multă putere în fiecare dintre acei credincioși, inclusiv în Petru și Ioan, încât niciunul nu era nevoiaș. Parte a motivului pentru care nevoile lor erau îndeplinite era datorită a ceea ce citim în versetele următoare: 

Pentru că toți cei ce erau proprietari de ogoare sau case le vindeau, iar prețul lucrurilor vândute îl aduceau și-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. Fapte 4:34-35

Gândindu-ne la sfârșitul capitolului 4 și la descrierea credincioșilor de acolo, Ananias și Safira nu par să facă parte dintre ei, nu-i așa? Exista o asemenea puritate în acest grup de credincioși. Ei erau „una în inimă și-n gând”, niciunul nu era egoist, iar nevoile lor erau îndeplinite. Era o comunitate frumoasă de oameni care trăiau împreună. Dar Ananias și Safira păreau a fi un fals în comparație cu inima adevărată a acestor oameni altruiști. Poate că voiau să fie ca ei, dar când s-au văzut cu banii în mână, nu au putut. Astfel, au mințit pentru a primi onoare nemeritată. Iar prin această minciună, părea că ei erau mai generoși decât erau de fapt. 

Indiferent de cât de greu este de citit acest pasaj, să căutăm totuși să înțelegem pasaje care poate nu au sens întotdeauna. Dar, în cele din urmă, să ne încredem în Dumnezeul nostru care are o gândire superioară și să rămânem liniștiți, știind că El este în control deplin.