YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Trăind viața schimbată: Îmbrățișarea identitățiiMostră

Living Changed: Embracing Identity

Ziua 1 din 6

Schimbarea dialogului nostru interior



Atunci când ți se cere să te prezinți, ce îți vine în minte? 



Dialogul meu interior n-a fost întotdeauna o reflectare adecvată a femeii pe care Dumnezeu m-a făcut să fiu. Fără ajutorul Său pentru a-mi schimba dialogul interior, răspunsul meu ar fi putut fi cu ușurință ceva de genul: „Sunt o mamă de 45 de ani cu doi copii, care nu mai este la fel de tânără cum a fost și are păr cărunt și riduri care dovedesc aceasta. Sunt căsătorită de aproape 25 de ani, chiar dacă strig prea mult. În opinia doctorului meu sunt supraponderală. Când alerg mi se taie respirația și prefer bomboanele și chipsurile în loc de spanac. Sunt pastor la biserica mea, dar sunt complet necalificată și am prea multe lucruri în trecutul meu pentru a fi cu adevărat eficientă în slujire.” 



Deși acest răspuns ar putea să acopere starea mea civilă, greutatea, sexul, vârsta, profesia și unele din minciunile pe care mi le spune lumea, el nu descrie cine sunt eu de fapt. Chiar dacă unele din acele lucruri sunt adevărate despre mine, ele nu sunt ceea ce contează cu adevărat. Sunt pur și simplu circumstanțe, nu identitatea mea. 



Adevărul este că, mai întâi de toate, sunt un copil al lui Dumnezeu. Am fost făurită cu intenție pentru un scop. Sunt o capodoperă încântătoare, împletită cu artă de Creatorul universului. Știu asta acum, dar trecerea de la acel prim răspuns la al doilea nu a avut loc peste noapte. 



Când m-am simțit chemată pentru prima dată în lucrarea cu femeile, m-am peceput ca orice altceva decât încântătoare. Faptul de a sta pe o scenă și a le spune femeilor că sunt create minunat după chipul lui Dumnezeu era incredibil de greu din moment ce nu simțeam că era adevărat pentru mine. I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să văd ceea ce vede El când se uită la mine și mi-am pus încrederea în capacitatea Lui de a-mi schimba perspectiva. 



După ani în care am practicat predarea și încrederea, acum sunt capabilă să mă văd frumoasă. Nu depinde de imaginea reflectată în oglindă. Vine dintr-o pace interioară și din acceptarea faptului că El nu face greșeli. Este suficient că El m-a creat și mă numește frumoasă.



Faptul de a îmbrățișa cine spune Dumnezeu că suntem ne schimbă încrederea. Știind că El este bun și crezând că am fost creați exact așa cum El a intenționat, este o ofertă de viață. Când înțelegem cât de mult ne iubește El, așa cum suntem, devine posibil să ne iubim mai mult pe noi înșine. Schimbarea dialogului nostru interior nu este imediată și nu o putem face singuri. Trebuie să-I cerem ajutorul. 



Pasul de acțiune:



Dacă te confrunți cu identitatea proprie, cere-I lui Dumnezeu să îți arate cum te vede El. Cere-I să te ajute să identifici minciunile pe care le-ai crezut despre tine însuți și înlocuiește acele minciuni cu adevărul Său. El va fi disponibil pentru tine atâta timp cât va fi nevoie, din nou și din nou, până când vei ajunge să crezi că ești valoroasă, frumoasă, capabilă și adorabilă. Indiferent de cât timp L-ai urmat pe Isus, dacă dialogul tău interior este sub nivelul a ceea ce spune El despre tine, înseamnă că mai e de lucru. Insistă și cere-I lui Dumnezeu să te ajute să-ți îmbrățișezi cu adevărat identitatea în Cristos. 


Zi 2

Despre acest plan

Living Changed: Embracing Identity

Cu atâtea voci care ne învață cine să fim, nu e de mirare că avem probleme cu găsirea identității proprii. Dumnezeu nu vrea să fim definniți de cariera, starea civilă sau greșelile noastre. El dorește ca opinia Lui să fi...

More

Mulțumim Changed Women's Ministries pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații te invităm să vizitezi: https://www.changedokc.com

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate