YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Trăind viața schimbat: Găsirea scopuluiMostră

Living Changed: Purpose

Ziua 1 din 5

Creat pentru un scop



Fiecare dintre noi s-a născut pentru a îndeplini un anumit scop în această lume. Chiar dacă s-ar putea să nu ne propunem să recunoaștem acest lucru, sau poate încă nu ne-am dat seama, dar Dumnezeu a conceput fiecare persoană cu o combinație incredibil de unică de daruri pe care vrea să le folosească pentru a-Și crește Biserica. Din fericire, El a pus indicii în inimile noastre și, prin Duhul Sfânt, ne călăuzește să ne descoperim scopul.



În copilărie ne imaginăm lucruri atât de mari. Creăm personaje și lumi întregi în care ne vedem pe noi înșine capabili de orice. Nu avem limite! Nu am învățat să ne temem sau nu ni s-a spus că nu putem. Încă nu suntem limitați de realitățile dure ale vieții sau îngrijorați cu privire la statutul nostru. Suntem încrezători în cine suntem și liberi să ne desfășurăm visele.



Îmi amintesc că mă jucam în fața casei în pijamaua mea de super-erou alcătuită din două piese asortate. Eram Femeia Minune, salvând lumea din pericol! Stăteam de pază pe verandă cu mâinile pe șolduri și, la primul semn de bucluc, săream să salvez situația. Chiar și după ce mă jucam toată ziua, nu m-aș fi săturat.



Când am mai îmbătrânit m-am întrebat de ce am avut această dorință specifică atunci când eram mică. Mi-a devenit clar că, chiar copil fiind, am vrut să-i ajut pe cei care nu se puteau ajuta singuri. Ca pastor, exact asta trebuie să fac astăzi. Lucrez neobosit să salvez oamenii de la porțile iadului prin a-i conduce la Salvator. Știu că Dumnezeu m-a așezat pe acest pământ ca să ajut la salvarea oamenilor. El a pus această dorință în mine încă de la început.



Poate că tu nu ai dorit să fi un super-erou. În schimb, ai urmat o rutină de culcare în fiecare seară pentru toate păpușile tale, sau ai înființat o clasă cu animale de pluș cărora să le predai. Poate că te-ai prefăcut că vindeci bolnavii, prezinți știrile, sau explorezi lumi noi. Indiferent ce vise ai avut ca și copil, acestea n-au fost în inima ta la întâmplare. Dumnezeu le-a pus acolo cu un scop. Chiar dacă lumea te-a convins să le respingi ca fiind imaginare, ele sunt încă acolo—întrețesute în textura pe care El te-a creat să fii.



Dacă nu ești sigur de scopul lui Dumnezeu pentru tine, uită-te la ceea ce ai visat. Ia în considerare lucrurile care te impresionează până la lacrimi, care îți ating corzile inimii, care te înflăcărează și care te provoacă la mânie justificată. El a pus acele lucruri în tine creându-te în mod unic pentru un scop pe care doar tu îl poți îndeplini. 



Doamne, îți mulțumesccă m-ai creat având în minte un scop specific. Îți mulțumesc că ai crezut în mine și mi-ai dat exact ceea ce am nevoie pentru a-ți îndeplini chemarea în viața mea. Descoperă-mi pasiunile, speranțele și dorințele pe care le-ai așezat în inima mea și arată-mi clar cum să le folosesc pentru împărăția Ta Doamne. Ajută-mă să trăiesc în voia Ta și să-Ți aduc slavă prin tot ce spun și fac. În numele scump al lui Isus, amin.


Scriptura

Zi 2

Despre acest plan

Living Changed: Purpose

Te-ai gândit vreodată ce a intenționat Dumnezeu ca să faci atunci când te-a creat, sau L-ai întrebat de ce ai trecut prin anumite experiențe? Ai fost creat în mod unic pentru un rol specific pe care doar tu îl poți îndep...

More

Mulțumim Changed Women's Ministries pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații te invităm să vizitezi: https://www.changedokc.com/

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate