YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Cum să ai paceMostră

Finding Peace

Ziua 9 din 17

Depășind Frica



Mulți oameni consideră că opusul fricii este speranța, curajul sau tăria. Credința este cu adevărat opusul fricii. Atunci când frica paralizează, nu doar alungă pacea, dar atacă exact fundația păcii — și anume, credința. Pacea dispare atunci când este prezentă frica.



O parte din cauzele fricii sunt îndoielile că Dumnezeu este prezent, aduce dreptate sau susține sau că este capabil să rezolve criza prin care trecem. Credința spune „Da, Dumnezeu este aici. Da, Dumnezeu se va îngriji. Da, Dumnezeu poate toate lucrurile!”



Alte cauze ale fricii au la bază amenințările — câteodată sunt cuvinte amenințătoare, câteodată un comportament agresiv. Credința spune „Nu voi fi traumatizat de amenințări. Voi acționa cu înțelepciune nu cu frică. Cred că Dumnezeu va preveni orice amenințare să se împlinească. Și chiar dacă acea amenințare se va adeveri, cred că Dumnezeu mă va susține prin tot ce voi fi nevoit să trec.”



Atunci când Saul, regele lui Israel, a înțeles că Dumnezeu și-a luat mâna și ungerea din dreptul lui (datorită aroganței și neascultării lui) și a pus-o asupra tânărului David, a fost furios. A început o campanie pentru a-l găsi pe David și a-l omorî — pentru a înlătura această amenințare din viața lui. (1 Samuel 19). De cealaltă parte, David s-a simțit amenințat de armata lui Saul și de nenumărate ori s-a temut pentru viața lui. Scriptura ne spune că David a fost întărit de promisiunea lui Dumnezeu că-l va proteja și într-o zi va deveni regele lui Israel.



În lumea modernă, deseori citim despre oameni care, în ciuda îndoielilor aduse de boală, accident sau pericol, au continuat spre rezultate incerte — respingere, înfrângere și da, câteodată, victorie. Îmi vin în minte exploratori arctici, atleți olimpici, misionari, investitori la bursă și filantropi. Așa că, amenințările nu trebuie să ne împiedice sau să ne paralizeze.



Provocarea noastră atunci când suntem amenințați, este să nu ne ațintim atenția asupra ceea cear putea deveni o realitate, dar mai degrabă asupra ceea ce știm că este adevărat.



Mulți oameni trăiesc sub un nor întunecat al amenințării. Unii sunt afectați de amenințarea îmbolnăvirii, alții de amenințarea pericolului pentru copiii lor și alții aud amenințări legate de pierderea locului de muncă.



Răspunsul pentru toate aceste tipuri de amenințări este credința în ceea ce știm că este adevărat despre Dumnezeu și despre dragostea și grija Lui pentru noi, dar și capacitatea Lui de a ne furniza tot ce avem nevoie — în special pacea Lui, care ne poate ajuta să trecem prin orice încercare.


Scriptura

Zi 8Zi 10

Despre acest plan

Finding Peace

Vrei mai multă pace în viața ta? Îți dorești ca liniștea să îți fie mai mult decât o dorință? Poți obține adevărata pace de la o singura sursă - Dumnezeu. Alătură-te Dr. Charles Stanley care îți arată calea spre o linișt...

More

Mulțumim organizației In Touch Ministries pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: https://intouch.cc/peace-yv

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate