YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Speranță În ÎntunericMostră

Hope In The Dark

Ziua 5 din 12

Prin Credință



Fă primul pas în credință. Nu trebuie să vezi întreaga scară, ci doar să faci primul pas. 



- Martin Luther King Jr. 



Atunci când vine vorba de credință, va fi implicată și răbdarea. Ador felul în care C.S Lewis explică asta: „Sunt sigur că Dumnezeu nu ține pe cineva în așteptare decât dacă El consideră că este bine pentru persoana respectivă să aștepte.” Putem crede cu tărie că Dumnezeu face ce este mai bine pentru noi la momentul potrivit. 



Chiar și atunci când suntem obligați să așteptăm, Dumnezeu întărește des promisiunile Sale față de noi și ne reamintește de prezența Lui. S-ar putea să facă asta prin Cuvântul Său, printr-o șoaptă, o persoană sau pur și simplu prin încrederea noastră datorată credinței că El este cu noi. 



Dacă vrei să îți consolidezi credința, nu pot să îți sugerez un loc mai bun în care să te uiți decât cartea Evreilor. Acolo, în capitolul 11, găsim „galeria eroilor credinței”, o listă cu atâția oameni care s-au luptat, au așteptat, au trăit prin credință și au văzut împlinite promisiunile lui Dumnezeu. Acolo găsim persoane care trec prin lucruri incredibile - încercări aparent imposibile - și, în cele din urmă, se confruntă cu un nou nivel de părtășie cu Dumnezeu, chiar și când văd din ce în ce mai mult puterea sa.



Prin credință, Noe l-a ascultat pe Dumnezeu și a construit o arcă, salvându-și familia. 



Prin credință, Avraam și Sara au primit fiul promis de Dumnezeu, chiar și atunci când erau trecuți de vârsta fertilă. Datorită credinței, Iosif a biruit trădarea, sclavia, acuzațiile false și închisoarea pentru a salva poporul lui Israel. Pentru că au crezut, poporul lui Dumnezeu a părăsit Egiptul și au trecut Marea Roșie în timp ce aceasta era separată pe ambele părți. Datorită credinței lor, israeliții au mărșăluit în jurul zidurilor Ierihonului și zidurile s-au prăbușit.



Aceștia nu au fost oameni perfecți - ba dimpotrivă. Au avut cu toții lupte și îndoielile, greșelile și infidelitățile lor, defectele și slăbiciunile lor, dar ei au perseverat în credința lor și l-au așteptat pe Dumnezeu de fiecare dată. 



Prin credință, vei trece peste asta. 



Gândește-te: dacă ai putea rezolva totul, nu ai mai nevoie de credință. Ai putea să trăiești pur și simplu prin percepția ta. Prin logica ta, dar nu prin credință. Dar atunci când nu înțelegi ceva, asta îți oferă oportunitatea unică de a-ți consolida credința.



Oswald Chambers a spus: „Credința este încrederea deliberată în caracterul lui Dumnezeu ale cărui căi poate nu le înțelegi în momentul acela.” 



Rugăciune: Doamne, mărește-mi credința mai mult decât propria nevoie de a înțelege totul.


Zi 4Zi 6

Despre acest plan

Hope In The Dark

Acest plan biblic este pentru oricine suferă și nu înțelege de ce. Dacă ai pierdut ceva, pe cineva, sau credința ta se simte întinsă până la punctul de rupere, atunci acest plan biblic oferit de Life.Church din cartea pa...

More

Vrem să mulțumim pastorului Craig Groeschel și Life.Church pentru oferirea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: http://craiggroeschel.com/

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate