YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Bărbat al lui DumnezeuMostră

Man Of God

Ziua 7 din 9

Liderul Disponibil


Cea de-a șasea caracteristică a bărbatului împlinit spiritual constă în disponibilitatea acestuia de a se dărui slujirii celorlalți. Fiind o persoană altruistă, el are dorința de a se dărui, fără a aștepta ceva în schimb. Bucuria care vine în urma actului de generozitate îl motivează să facă același lucru și în cadrul propriei sale familii.


Când copiii mei erau mici, făcem în fiecare seară un efort de a purta o scurtă discuție și de a mă ruga alături de ei înainte de culcare. Când au devenit adolescenți, acele scurte conversații au devenit mult mai lungi și mai profunde. Datorită programului meu, am ratat unele dintre acele seri, dar nu într-un mod deliberat. Găseam a fi ceva foarte special în a fi prezent alături de ei, ascultându-i și rugându-ne împreună. Deoarece aceste discuții se realizau într-un mod destins și confidențial, copiii mei îmi comunicau lucruri pe care alți părinți le-ar găsi surprinzătoare. În orice caz, ei îmi împărtășeau acele lucruri deoarece prezența mea constantă, din fiecare seară, le transmitea: Îmi pasă. Sunt interesat de lucrurile ce vă privesc. Vă iubesc.


Dăruindu-ne famiilor noastre, investim timpul în mod prețios și vom avea parte de o răsplătire generoasă. Acest lucru se întâmplă deoarece secerăm ceea ce semănăm (Galateni 6:7). Principiul semănatului și al seceratului se aplică în cadrul familiei în exact același mod în care se aplică în agricultură.


Un tată nu trebuie doar să se dăruiască pe sine însuși propriei familii ci trebuie să învețe să să-și împărtășească credința și cu ceilalți. Un tată care împărtășește familiei sale cum S-a folosit de el Domnul pentru a întoarce pe cineva la Hristos îi motivează pe aceștia să își împărtășească mărturia creștină mai mult decât orice altceva.


Atât practic cât și teoretic, trebuie să ne învățăm copiii cât mai devreme cu putință să contribuie financiar pentru biserică—nu doar pentru a asigura un anumit buget ci făcând-o din dragoste pentru Dumnezeu și ascultare față de Cuvântul Său. Banii sunt un factor esențial în viața oricărui individ; prin urmare, modul în care gestionăm banii, reprezintă o lecție importantă pentru copiii noștri. Prietene, responsabilitatea și oportunitatea îți aparțin. Când dai zeciuială, investești în mod înțelept în bunăstarea financiară și spirituală a familiei tale. Iar în momentul în care întâmpini dificultăți financiare, le poți arăta copiilor că puterea de a persevera și de a lupta, indiferent de provocare, vine din onorarea lui Dumnezeu în gestionarea timpului și a banilor. Ei nu vor uita niciodată aceste lecții.


A-ți învăța copiii diversele modalități prin care aceștia pot dărui ceva Domnului, poate deveni o încântătoare aventură de familie. Când observați existența unei anumite nevoi, rugați-vă pentru a afla voia Tatălui în privința lucrului care trebuie oferit, apoi răspundeți împreună prin ascultare; aceasta poate reprezenta o experiență puternică din punct de vedere spiritual care să vă aducă bucurie. Aceste lecții, explicate în mod corespunzător, vor asigura copiilor tăi o viață caracterizată de călăuzire spirituală și financiară.


Scriptura

Zi 6Zi 8

Despre acest plan

Man Of God

Nu trebuie să fii „perfect” sau „ideal” pentru a fi un bărbat al lui Dumnezeu. În devoționalele ce urmează, Dr. Charles Stanley descrie șapte caracteristici ale bărbatului împlinit spiritual și cum înțelegerea și adoptar...

More

Mulțumim organizației In Touch Ministries pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: https://intouch.cc/manofgod

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate