YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Crucea și CoroanaMostră

Cross & Crown

Ziua 1 din 7

Sângele Prețios al lui Isus


Când a fost ultima dată când ai auzit o predică sau ai cântat o melodie despre Sângele lui Isus? Unele biserici, astăzi, găsesc conceptul ca fiind învechit sau chiar revoltător.Cântări ce menționează „sângele" au fost chiar îndepărtate și din cărțile de imnuri. Însă fără acesta nu este nicio speranță a unei relații cu Dumnezeu,nicio asigurare a mântuirii, și nicio încredere că rugăciunile noastre sunt ascultate.


Scripturile nu se sfiesc însă niciodată din menționarea sângelui. Defapt, acesta este ca un fir roșu din cartea Genezei până în cea a Apocalipsei. Dacă elimini toate referințele cu privire la sânge din Biblie, ceea ce rămâne este o carte de istorie și literatură. Orice Dumnezeu consideră a fi într-atât de important ar trebui ca niciodată să nu fie trecut cu vederea. 


Leviticul 17:11 ne spune că Dumnezeu ne-a dat sângele ca să slujească de ispășire deoarece „viața trupului este în el". Cuvântul „ispășire" așa cum este folosit în Vechiul Testament, înseamnă „acoperire". Prin sistemul sacrificial al slujirii stabilit de Domnul, păcatul omenirii era acoperit de sângele animalelor nevinovate.


Gravitatea păcatului se descoperă prin costul monumental - pedeapsa este moartea, și trebuie plătit fie de vinovat fie de un înlocuitor convenabil. Pentru a acoperi călcarea legii, animalele oferite trebuiau să fie curate și perfecte. Fiecare sacrificiu de pe altar a reprezentat împlinirea pedepsei cu moartea cerută de Legea lui Dumnezeu.


Sistemul sacrificial îi învăța pe oameni că Domnul este sfânt, călcare legii trebuie pedepsită iar ispășire pentru păcat poate fi realizată doar prin vărsarea de sânge. Această orânduială a fost o prefigurare a ceea ce urma să vină. Deoarece sacrificiile de animale pot doar acoperi păcatele, un „miel desăvârșit" era necesar pentru a acoperi întreaga nedreptate a omenirii.


Într-una din zile când Ioan Botezătorul stătea în apropierea râului Iordan, „mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii" a intrat pe scena istoriei umane (Ioan 1:29). Sacrificiul perfect pentru toate păcatele,sosise. El era „cunoscut înainte de întemeierea lumii" și a venit ca să împlinească planul minunat de răscumpărare al lui Dumnezeu, vărsându-și prețiosul Său sânge. (1 Petru 1:18-20)


Isus nu a fost doar un om; El a fost Fiul lui Dumnezeu întrupat. Nașterea Sa a fost una supranaturală deoarece El a fost zămilsit de Duhul Sfânt în pântecele unei fecioare. Din moment ce niciun păcat nu i-a fost transmis Lui, printr-un tată pământesc, Isus a a avut singura viață lipsită de păcat și, așadar, singurul sacrificiu potrivit pentru vinovăția întregii omeniri.

Zi 2

Despre acest plan

Cross & Crown

Mare parte din Noul Testament a fost scris astfel încât noi să îl putem cunoaște pe Isus Hristos, mântuirea asigurată prin moartea Sa pe cruce și promisiunea învierii Lui. În acest devoțional, dr. Charles Stanley reflect...

More

Mulțumim organizației In Touch Ministries pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: https://intouch.cc/yv-easter

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate