YouVersion
Pictograma căutare

2 Corinteni 12

12
Descoperirile lui Pavel
1E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuși la vedeniile și descoperirile Domnului. 2Cunosc un om în#Rom. 16:7. Cap. 5:17. Gal. 1:22. Hristos care, acum paisprezece ani, a fost#Fapte 22:17. răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu știu, dacă a fost fără trup, nu știu – Dumnezeu știe). 3Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu știu – Dumnezeu știe) 4a fost răpit în rai#Luca 23:43. și a auzit cuvinte care nu se pot spune și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. 5Cu un astfel de om mă voi lăuda, dar#Cap. 11:30., întrucât mă privește pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. 6Chiar dacă aș vrea#Cap. 10:8; 11:16. să mă laud, n-aș fi nebun, căci aș spune adevărul, dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine. 7Și ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș#Ezec. 28:24. Gal. 4:13,14. în carne, un sol#Iov 2:7. Luca 13:16. al Satanei, ca să mă pălmuiască și să mă împiedice să mă îngâmf. 8De trei#Deut. 3:23-27. Mat. 26:44. ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. 9Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă#Cap. 11:30. 1 Pet. 4:14. voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 10De aceea simt plăcere#Rom. 5:3. Cap. 7:4. în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci#Cap. 13:4., când sunt slab, atunci sunt tare.
Slujba lui Pavel
11Am ajuns nebun#Cap. 11:1,16,17., voi m-ați silit. Dar voi trebuia să mă lăudați, căci, măcar că nu sunt nimic#Cap. 11:5. Gal. 2:6-8., totuși cu nimic#1 Cor. 3:7; 15:8,9. Efes. 3:8. n-am fost mai prejos de acești apostoli așa de minunați. 12Semnele#Rom. 15:18,19. 1 Cor. 9:2. Cap. 4:2; 6:4; 11:6. unui apostol le-ați avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri și minuni care au fost făcute între voi. 13În adevăr#1 Cor. 1:7., în ce ați fost voi puși mai prejos decât celelalte Biserici, afară doar că numai eu#1 Cor. 9:12. Cap. 11:9. singur nu v-am fost o sarcină? O, iertați-mi nedreptatea aceasta#Cap. 11:7.!… 14Iată#Cap. 13:1. că sunt gata să vin a treia oară la voi, și tot nu#Fapte 20:33. 1 Cor. 4:14,15. vă voi fi o sarcină, căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă. Ce-i drept, nu#1 Cor. 4:14. copiii sunt datori să agonisească pentru părinții lor, ci părinții pentru copiii lor. 15Și eu voi#Filip. 2:17. 1 Tes. 2:8. cheltui prea bucuros din ale mele și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru#Ioan 10:11. Cap. 1:6. Col. 1:24. 2 Tim. 2:10. sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puțin#Cap. 6:12,13.? 16Fie și-așa! Nu#Cap. 11:9. v-am fost sarcină deloc. „Dar”, zic ei, „ca un om isteț ce sunt, v-am prins prin șiretlic.” 17Dar#Cap. 7:2. am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia pe care i-am trimis la voi? 18Am#Cap. 8:6,16,22. rugat pe Tit să vină să vă vadă și împreună cu el am trimis și pe#Cap. 8:18. fratele – a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi călăuziți de același Duh și n-am călcat noi pe aceleași urme? 19De multă vreme#Cap. 5:12. voi vă închipuiți că vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea#Rom. 9:1. Cap. 11:31. lui Dumnezeu în Hristos și toate#1 Cor. 10:33. aceste lucruri le spunem, preaiubiților, pentru zidirea voastră. 20Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc așa cum n-aș vrea să vă găsesc, și eu#1 Cor. 4:21. Cap. 10:2; 13:2,10. însumi să fiu găsit de voi așa cum n-ați vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări. 21Mă tem ca, la venirea mea la voi, să#Cap. 2:1,4. nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi și să trebuiască să plâng pe mulți din cei ce#Cap. 13:2. au păcătuit mai înainte și nu s-au pocăit de necurăția, curvia#1 Cor. 5:1. și spurcăciunile pe care le-au făcut.

Selectat acum:

2 Corinteni 12: VDC

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate