YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 42

42
A DOUA CARTE.
Pentru liderul muzical. Un cântec al corahiților.
1„Doamne, cum își dorește cerbul (însetat) să ajungă la izvoarele de apă, la fel Te dorește și sufletul meu pe Tine!” 2El „însetează” dorindu-L pe Dumnezeu – pe Acel Dumnezeu care este viu! Oare când voi putea să mă prezint înaintea lui Dumnezeu? 3Când mi se spune continuu: „Unde este Dumnezeul tău?”, mă hrănesc cu lacrimi atât ziua cât și noaptea… 4Sunt rănit în suflet când îmi amintesc cum treceam prin mulțime, conducând tot ritualul în drumul spre casa lui Dumnezeu, în timp ce mulțimea de oameni pregătită de sărbătoare striga de bucurie și cu mulțumire. 5„Sufletul meu, de ce te întristezi și gemi în interiorul meu? Speră în (ajutorul lui) Dumnezeu; pentru că din nou Îl voi lăuda. El este Salvatorul 6și Dumnezeul meu!” „Sufletul meu este afectat în mine. Așa îmi amintesc de Tine, din țara Iordanului, din înălțimile Hermonului și din muntele Mițar. 7La zgomotul produs de cascadele Tale, o zonă adâncă o cheamă pe cealaltă. Toate valurile Tale și curenții de ape au trecut peste mine!” 8Ziua, Iahve îmi permite să beneficiez de bunătatea Sa; iar noaptea am cu mine cântecul dedicat Lui și îmi rostesc rugăciunea spre Dumnezeul vieții mele. 9Îi zic lui Dumnezeu care este stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce trebuie să umblu supărat și dominat de dușman? 10Când mă ridiculizează persecutorii mei, zicând mereu: «Unde este Dumnezeul tău?», mă simt ca atunci când mi-ar fi sfărâmate oasele! 11Sufletul meu, de ce ești afectat și de ce produci (din cauza durerii) sunete nearticulate în interiorul meu? Speră în (intervenția lui) Dumnezeu; pentru că din nou Îl voi lăuda pe Cel care este Salvatorul și Dumnezeul meu!”

Selectat acum:

Psalmii 42: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate