YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 107

107
A CINCEA CARTE.
1Lăudați-L pe Iahve care este bun; pentru că bunătatea Lui este eternă! 2Așa să se exprime oamenii răscumpărați de Iahve: cei pe care El i-a scos din mâna dușmanului. 3Ei sunt aceia pe care i-a adunat de pe teritoriul țărilor: atât de la Est la Vest, cât și de la Nord la Sud. 4Ei rătăceau prin deșert, pe un drum pe care nu mai fuseseră niciodată; și nu găseau un oraș unde să se stabilească. 5Erau flămânzi și însetați. Deveniseră epuizați în sufletul lor. 6Atunci, în situația lor dificilă, au strigat spre Iahve; și El i-a scăpat din necazurile lor. 7I-a ghidat pe un drum corect, ca să meargă spre un oraș locuit. 8Deci, ei (ar trebui) să Îl laude pe Iahve pentru bunătatea Lui și pentru miracolele pe care le-a făcut în favoarea fiilor oamenilor! 9Iahve a satisfăcut sufletul însetat și a săturat pe cel flămând. 10Unii locuiau în întuneric și în umbra morții, legați în chin și în fiare. 11Ei trăiau astfel pentru că se revoltaseră față de mesajele lui Dumnezeu și desconsideraseră propunerea Celui Foarte Înalt. 12Astfel, El le-a smerit inima prin necaz(uri). Ei au ajuns în instabilitate și nu era nimeni să îi ajute. 13Atunci, din situația lor dificilă, au strigat spre Iahve; și El i-a scăpat din necazurile lor. 14I-a scos din întuneric și din umbra morții, rupându-le legăturile. 15Deci (ei ar trebui) să Îl laude pe Iahve pentru bunătatea Lui și pentru miracolele pe care le-a făcut față de fiii oamenilor! 16El a distrus porți de bronz și a tăiat zăvoare de fier. 17Nebunii, prin comportamentul lor nedrept și prin păcatele lor, deveniseră ridicoli și absurzi. 18Sufletul lor se dezgustase de orice hrană; și ajunseseră la porțile morții. 19Atunci, în situația lor dificilă, au strigat spre Iahve; și El i-a salvat din necazurile lor. 20Le-a trimis Cuvântul Lui, i-a vindecat și i-a scăpat din groapă. 21Deci să Îl laude (toți) pe Iahve pentru bunătatea Lui și pentru miracolele Lui făcute fiilor oamenilor! 22Să aducă sacrificii de mulțumire și să relateze despre lucrările Lui strigând de bucurie! 23Cei care veneau pe mare cu corăbiile, cei care făceau comerț pe ape mari, 24au văzut personal lucrările lui Iahve și miracolele Lui din zone adânci. 25Când a vorbit El, s-a produs o furtună violentă, care a ridicat marile valuri ale mării. 26Ele urcau spre cer și coborau în zonele adânci. Sufletul lor se înmuiase din cauza calamității. 27Nu mai aveau stabilitate. Se mișcau ca un om beat. Toată înțelepciunea lor fusese înghițită. 28Atunci, în situația lor dificilă, ei au strigat spre Iahve; și El i-a scăpat din necazurile lor. 29Iahve a liniștit furtuna; iar valurile (mării) s-au diminuat. 30Ei s-au bucurat de această liniștire; iar El i-a condus la locul dorit. 31Deci (ei ar trebui) să Îl laude pe Iahve pentru bunătatea Lui și pentru minunile pe care El le-a făcut pentru fiii oamenilor! 32Ei să Îl onoreze în adunarea poporului și să Îl înalțe în consiliul bătrânilor! 33Iahve transformă râurile în deșert și face ca izvoarele de ape să devină un pământ uscat. 34El transformă pământul productiv într-un teren sterp – din cauza răutății locuitorilor țării. 35Iahve transformă deșertul într-o vale cu apă; și face (să apară) izvoare de ape în teritoriul arid! 36Îi pune acolo pe cei flămânzi; iar ei își construiesc un oraș pe care îl locuiesc. 37Apoi își seamănă terenurile agricole, își plantează vii și au recolte bogate. 38Iahve îi binecuvântează; și astfel, ei se înmulțesc foarte mult, iar numărul vitelor lor nu scade. 39Când sunt decimați și jigniți din cauza exploatării altora, din cauza necazului și a altor dificultăți, 40Iahve Își varsă desconsiderarea împotriva exploatatorilor, pe care îi face să rătăcească prin zone nelocuite și fără drumuri. 41Dar El îi ridică din sărăcie pe cei care nu dețin posesiuni materiale; și le înmulțește familiile ca pe o turmă. 42Oamenii corecți văd aceste lucruri și se bucură. Astfel, orice nedreptate își închide gura! 43Cine este înțelept, să respecte aceste lucruri și să fie receptiv la marea bunătate a lui Iahve!

Selectat acum:

Psalmii 107: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate