YouVersion
Pictograma căutare

Lamentările lui Ieremia 3

3
1Eu sunt bărbatul care a văzut suferința sub nuiaua mâniei Lui. 2El m-a condus și m-a făcut să merg prin întuneric, nu prin lumină! 3Da, El Își îndreaptă toată ziua mâna împotriva mea! 4Mi-a îmbătrânit atât corpul, cât și pielea. Mi-a zdrobit oasele. 5M-a asediat și m-a înconjurat cu amărăciune și cu dezastru. 6M-a făcut să locuiesc în întuneric – asemănător celor care sunt morți de mult timp. 7M-a înconjurat cu un zid, ca să nu pot scăpa; și m-a imobilizat în lanțuri grele. 8Chiar și atunci când strig și plâng după ajutor, El îmi respinge rugăciunea. 9Mi-a blocat drumurile cu pietre cioplite; și mi-a făcut potecile greu accesibile. 10A fost pentru mine ca un urs care stă la pândă și ca un leu aflat într-un loc ascuns. 11Mi-a deviat planurile, m-a sfâșiat și m-a lăsat devastat. 12Și-a încordat arcul și m-a făcut ținta săgeții Lui. 13Mi-a străpuns inima cu săgeți din tolba Lui. 14Am ajuns de râsul tuturor celor din poporul meu. Toată ziua sunt ridiculizat în cântecele lor. 15Mi-a dat din abundență ierburi amare și m-a săturat cu pelin. 16Mi-a zdrobit dinții cu pietriș; și m-a culcat în cenușă. 17Mi-a luat pacea; și astfel am uitat ce înseamnă fericirea. 18Am zis: „S-a dus energia mea de viață împreună cu tot ce speram de la Iahve!” 19Îmi amintesc (permanent) de durerea și de rătăcirea mea, de amărăciune și de pelin. 20Sufletul meu își amintește mereu de ele și se întristează în mine. 21Dar există în mintea mea ceva care mă face să mai sper: 22Iahve încă Își mai manifestă bunătatea; și mila Lui nu s-a epuizat. 23Acestea se înnoiesc în fiecare dimineață! „Admir faptul că Tu ești așa mereu!” 24Am zis sufletului meu: „Iahve este moștenirea mea. Acesta este motivul pentru care îmi ancorez speranța în El!” 25Iahve este bun cu cel care speră în El și cu sufletul care Îl caută. 26Este bine să aștepți în tăcere intervenția salvatoare a lui Iahve. 27Este bine ca omul „să poarte un jug” în tinerețea lui. 28Să stea singur și să tacă, fiindcă Iahve l-a așezat pe gâtul lui. 29„Să își umple gura cu pământ” – având în vedere faptul că este posibil să mai existe speranță (pentru el). 30Să își expună obrazul celui care îl lovește și să se sature de insulte! 31Fiindcă Iahve nu respinge pentru totdeauna. 32Ci în acord cu marea Lui compasiune, când întristează pe cineva, Își manifestă din nou mila față de el. 33Pentru că El nu necăjește și nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor. 34Când sunt călcați în picioare toți prizonierii unei țări, 35când dreptatea umană este îndepărtată înaintea Celui Foarte Înalt, 36când un om este nedreptățit în cauza lui, oare nu vede Iahve? 37Dacă Iahve nu a poruncit să se execute un anumit lucru, cine poate spune ceva care se și întâmplă? 38Oare nu din gura Celui Foarte Înalt vine atât dezastrul cât și bunăstarea? 39Atunci de ce protestează omul când este pedepsit pentru păcatele lui? 40Să ne observăm comportamentul, să ni-l analizăm și să ne întoarcem la Iahve. 41„Să ne înălțăm inimile și mâinile spre Dumnezeul din cer, spunând: 42«Am păcătuit și ne-am revoltat; iar Tu nu ai iertat (acest lucru)! 43Te-ai acoperit cu mânie și ne-ai urmărit; apoi ai omorât fără milă. 44Te-ai înconjurat cu un nor, pentru ca nicio rugăciune să nu ajungă la Tine. 45Ne-ai transformat în gunoi și într-un lucru murdar în mijlocul popoarelor. 46Toți dușmanii noștri și-au deschis larg gura împotriva noastră. 47Am suportat teroarea, groapa, dezastrul și distrugerea!»” 48Din ochii mei se scurg cantități mari de lacrimi; pentru că fiica poporului meu a fost distrusă. 49Ochii mi se vor topi continuu de lacrimi. Ei nu vor înceta deloc (să plângă), 50până când Iahve din cer va privi și va lua în considerare această situație. 51Când le-am văzut pe toate fiicele orașului meu, mi s-a întristat sufletul. 52Cei care îmi erau dușmani fără motiv, m-au vânat ca pe o pasăre. 53„Au încercat să îmi distrugă viața într-o groapă; și au aruncat cu pietre în mine. 54Apele s-au revărsat peste capul meu și mi-am zis: «Sunt pierdut!» 55Dar din adâncimile gropii am chemat numele Tău, Doamne. 56Tu mi-ai auzit vocea: nu Îți astupa urechea la strigătele mele după ajutor! 57În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat și mi-ai răspuns: «Nu te teme!» 58Doamne, Tu ai apărat cauza sufletului meu și mi-ai recuperat viața! 59Tu ai văzut răul care mi s-a făcut! Judecă-mi cauza! 60Ai văzut toată dorința lor de răzbunare și planurile lor făcute împotriva mea. 61Doamne, Tu le-ai auzit batjocurile și tot ce au conceput ei împotriva mea. 62Ai auzit atât șoaptele oponenților mei, cât și comentariile lor negative îndreptate înspre mine toată ziua. 63Privește! Atunci când stau jos sau sunt pe picioare, ei mă ridiculizează în cântecele lor! 64Doamne, recompensează-i în acord cu faptele făcute de mâinile lor! 65Pune un voal peste inimile lor și fă să fie blestemul Tău peste ei! 66Doamne, urmărește-i în timp ce Îți manifești mânia Ta; și distruge-i de sub cer!”

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate