YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 8

8
1Iahve spune că în acele vremuri, atât oasele regilor și ale conducătorilor care au fost în teritoriul numit Iuda, ale preoților și ale profeților, cât și cele ale locuitorilor Ierusalimului, vor fi scoase din mormintele lor. 2Ele vor fi expuse în fața soarelui, a lunii și a întregii armate a cerului. Vor sta în fața acelora pe care ei i-au iubit, i-au slujit, i-au urmat, i-au căutat și cărora le-au oferit închinarea lor. Nimeni nu le va aduna și nici nu le va îngropa; ci vor fi ca gunoiul care stă pe pământ. 3Iahve spune că în toate locurile unde îi va alunga, toți cei care vor supraviețui din acest popor rău, vor dori mai mult moartea decât viața.»” 4„Spune-le că Iahve le vorbește astfel: «Cine cade și nu se mai ridică? Cine deviază de la un drum fără să se întoarcă pe el? 5Atunci de ce oamenii din acest popor deviază de la drumul pe care merseseră, iar Ierusalimul se menține în (această stare de) neascultare? Ei se consolidează tot mai mult în înșelătorie; și refuză să se întoarcă! 6Am ascultat cu atenție; dar ei nu vorbesc cu gura lor ce este corect.» Niciunul nu regretă răul pe care-l face; și nu se întreabă: «Ce am făcut?». Toți își încep din nou alergarea, ca un cal care se avântă în luptă. 7Chiar și barza își cunoaște timpul ei pe cer. Turturica, rândunica și cocorul sunt atenți la timpul când trebuie să vină. Dar poporul Meu nu cunoaște deciziile lui Iahve. 8Cum puteți spune: «Suntem înțelepți, pentru că avem legea lui Iahve!», când, de fapt, pana mincinoasă a scribilor a transformat această lege într-o minciună? 9Înțelepților le este rușine. Ei sunt panicați și capturați. Din moment ce au respins Cuvântul lui Iahve, oare ce fel de înțelepciune au ei? 10Astfel, le voi da pe soțiile lor altor bărbați; și terenurile lor vor fi date altor proprietari. Se va întâmpla așa pentru că de la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi de câștig. De la profet până la preot, toți înșală! 11Ei leagă în mod superficial rana fiicei poporului Meu, zicând: «Pace, pace!», când, în realitate, nu este pace. 12Oare le este rușine de faptele oribile pe care le comit? Nu, nu le este rușine deloc; și nici măcar nu știu să roșească. Iahve zice: «Din această cauză, vor cădea împreună cu cei care cad; și vor fi răsturnați – atunci când vor fi pedepsiți.» 13El mai zice: «Voi face să le înceteze recolta. Nu vor mai fi struguri în vie și nu vor mai fi smochine în smochin; iar frunzele lor se vor veșteji. Ce le-am dat, va fi luat de la ei.»” 14„De ce mai stați în așteptare? Adunați-vă! Să intrăm în orașele fortificate și să murim acolo – pentru că Dumnezeul nostru care se numește Iahve ne-a condamnat la moarte; și ne dă să bem ape otrăvite, pentru că am păcătuit împotriva Lui. 15Așteptam pacea, dar nu a venit nimic bun; așteptam un timp de vindecare, dar constatăm că vine numai teroare. 16Sforăitul cailor dușmanilor se aude din teritoriul locuit de urmașii lui Dan. Nechezatul armăsarilor lor cutremură toată țara! Au venit să devoreze teritoriul nostru, tot ce este în el, orașul și pe cei care îl locuiesc.” 17Iahve zice: „Să știți că voi trimite printre voi niște șerpi veninoși, niște vipere care nu pot fi vrăjite și care vă vor mușca.” 18„Durerea mea nu are vindecare! Inima îmi este epuizată în mine! 19Aud că strigătul fiicei poporului meu răsună dintr-o țară îndepărtată. Ea zice: «Nu mai este Iahve în Sion? Nu mai este Regele lui acolo?»” „De ce M-au provocat la mânie prin imaginile lor cioplite, prin idolii care nu pot să ajute pe nimeni?” 20„Timpul adunării recoltelor a expirat; vara s-a terminat, iar noi tot nu suntem salvați. 21Sunt strivit de durerea fiicei poporului meu! Jelesc; și mă afectează frica. 22Nu există niciun balsam vindecător în Ghilad? Nu este niciun doctor acolo? De ce nu este vindecare pentru rana fiicei poporului meu?

Selectat acum:

Ieremia 8: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate