YouVersion Logo
Search Icon

Proverbele 12

12
1Cine iubește certarea iubește știința,
dar cine urăște mustrarea este prost.
2Omul de bine#Cap. 8:35. capătă bunăvoința Domnului,
dar Domnul osândește pe cel plin de răutate.
3Omul nu se întărește prin răutate,
dar rădăcina#Cap. 10:25. celor neprihăniți nu se va clătina.
4O femeie#Cap. 31:23. 1 Cor. 11:7. cinstită este cununa bărbatului ei,
dar cea care-i face rușine este ca#Cap. 14:30. putregaiul în oasele lui.
5Gândurile celor neprihăniți nu sunt decât dreptate,
dar sfaturile celor răi nu sunt decât înșelăciune.
6Cuvintele#Cap. 1:11,18. celor răi sunt niște curse ca să verse sânge,
dar#Cap. 14:3. gura celor fără prihană îi izbăvește.
7Cei răi#Ps. 37:36,37. Cap. 11:21. Mat. 7:24-27. sunt răsturnați și nu mai sunt,
dar casa celor neprihăniți rămâne în picioare!
8Un om este prețuit după măsura priceperii lui,
dar#1 Sam. 25:17. cel cu inima stricată este disprețuit.
9Mai#Cap. 13:7. bine să fii într-o stare smerită și să ai o slugă
decât#Deut. 25:4. să faci pe fudulul și să n-ai ce mânca.
10Cel neprihănit se îndură de vite,
dar inima celui rău este fără milă.
11Cine-și#Gen. 3:19. Cap. 28:19. lucrează ogorul va avea belșug de pâine,
dar cine umblă după lucruri de nimic este#Cap. 6:32. fără minte.
12Cel rău poftește prada celor nelegiuiți,
dar rădăcina celor neprihăniți rodește.
13În păcătuirea cu buzele este#Cap. 18:7. o cursă primejdioasă,
dar#2 Pet. 2:9. cel neprihănit scapă din bucluc.
14Prin rodul#Cap. 13:2; 18:20. gurii te saturi de bunătăți,
și#Is. 3:10,11. fiecare primește după lucrul mâinilor lui.
15Calea nebunului este fără prihană în#Cap. 3:7. Luca 18:11. ochii lui,
dar înțeleptul ascultă sfaturile.
16Nebunul#Cap. 29:11. îndată își dă pe față mânia,
dar înțeleptul ascunde ocara.
17Cine#Cap. 14:5. spune adevărul face o mărturisire dreaptă,
dar martorul mincinos vorbește înșelăciune.
18Cine vorbește#Ps. 57:4; 59:7; 64:3. în chip ușuratic rănește ca străpungerea unei săbii,
dar#Ps. 52:5. Cap. 19:9. limba înțelepților aduce vindecare.
19Buza care spune adevărul este întărită pe vecie,
dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă.
20Înșelătoria este în inima celor ce cugetă răul,
dar bucuria este pentru cei ce sfătuiesc la pace.
21Nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit,
dar cei răi sunt năpădiți de rele.
22Buzele mincinoase sunt urâte#Cap. 6:17; 11:20. Apoc. 22:15. Domnului,
dar cei ce lucrează cu adevăr Îi sunt plăcuți.
23Omul#Cap. 13:16; 15:2. înțelept își ascunde știința,
dar inima nebunilor vestește nebunia.
24Mâna#Cap. 10:4. celor harnici va stăpâni,
dar mâna leneșă va plăti bir.
25Neliniștea#Cap. 15:13. din inima omului îl doboară,
dar o vorbă#Is. 50:4. bună îl înveselește.
26Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună,
dar calea celor răi îi duce în rătăcire.
27Leneșul nu-și frige vânatul,
dar comoara de preț a unui om este munca.
28Pe cărarea neprihănirii este viața
și pe drumul însemnat de ea nu este moarte.

Currently Selected:

Proverbele 12: VDC

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy