YouVersion Logo
Search Icon

Plângerile 4

4
Plângere asupra sorții poporului
1Vai, cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat!
Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaș pe la toate colțurile#Cap. 2:19. ulițelor!
2Cum sunt priviți acum fiii Sionului, cei aleși și prețuiți ca aurul curat altădată,
cum sunt priviți acum, vai! Ca niște vase#Is. 30:14. Ier. 19:11. 2 Cor. 4:7. de pământ și ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
3Chiar și șacalii își apleacă țâța și dau să sugă puilor lor,
dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struții#Iov 39:14,16. din pustie.
4Limba#Ps. 22:15. sugarului i se lipește de cerul gurii, uscată de sete;
copiii cer#Cap. 2:11,12. pâine, dar nimeni nu le-o dă.
5Cei ce se hrăneau cu bucate alese leșină pe ulițe.
Cei ce fuseseră crescuți în purpură se bucură#Iov 24:8. acum de o grămadă de gunoi!
6Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei,
care a fost nimicită#Gen. 19:25. într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
7Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele;
trupul le era mai roșu decât mărgeanul; fața le era ca safirul.
8Dar acum înfățișarea le este mai negricioasă#Cap. 5:10. Ioel 2:6. Naum 2:10. decât funinginea, așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe,
pielea le este#Ps. 102:5. lipită de oase, uscată ca lemnul.
9Cei ce pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei ce pier de foame,
care cad sleiți de puteri, din lipsa roadelor câmpului!
10Femeile#Cap. 2:20., cu toată mila#Is. 49:15. lor, își fierb copiii,
care le slujesc ca#Deut. 28:57. 2 Împ. 6:29. hrană în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
11Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat#Ier. 7:20. mânia aprinsă;
a aprins#Deut. 32:22. Ier. 21:14. în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
12Împărații pământului n-ar fi crezut și niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut
că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porțile Ierusalimului.
13Iată rodul păcatelor#Ier. 5:31; 6:13; 14:14; 23:11,21. Ezec. 22:26,28. Ţef. 3:4. prorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi,
care#Mat. 23:31,37. au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți!
14Rătăceau ca orbii pe ulițe, mânjiți#Ier. 2:34. de sânge,
așa că nimeni nu putea#Num. 19:16. să se atingă de hainele lor.
15„Depărtați-vă, necuraților#Lev. 13:45.”, li se striga, „la o parte, la o parte, nu vă atingeți de noi!”
Când fugeau pribegind încoace și încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
16În mânia Lui, Domnul i-a împrăștiat și nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei!
Vrăjmașul n-a căutat#Cap. 5:12. la fața preoților, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
17Și acolo ni se sfârșeau ochii#2 Împ. 24:7. Is. 20:5; 30:6,7. Ier. 37:7. Ezec. 29:16. și așteptam zadarnic ajutor!
Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuși nu ne-a izbăvit.
18Ne pândeau pașii#2 Împ. 25:4,5., ca să ne împiedice să mergem pe ulițele noastre;
ni se apropia sfârșitul#Ezec. 7:2,3,6. Amos 8:2., ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârșitul!
19Prigonitorii noștri erau mai iuți#Deut. 28:49. Ier. 4:13. decât vulturii cerului.
Ne-au fugărit pe munți și ne-au pândit în pustie.
20Suflarea#Gen. 2:7. Cap. 2:9. vieții noastre, unsul Domnului, a fost prins#Ier. 52:6. Ezec. 12:13; 19:4,8. în gropile lor, el,
despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.”
21Bucură-te#Ecl. 11:9. și saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuiești în țara Uț!
Dar și la tine va trece potirul#Ier. 25:15,16,21. Obad. 10. și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli!
22Fiica Sionului, nelegiuirea#Is. 40:2. îți este ispășită:
El nu te va mai trimite în robie.
Dar ție, fiica Edomului, îți va#Ps. 137:7. pedepsi nelegiuirea
și îți va da pe față păcatele.

Currently Selected:

Plângerile 4: VDC

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy