Evrei 9:15
Evrei 9:15 Noua Traducere Românească (NTR)
Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui nou legământ, sau testament, pentru ca, prin moartea care a avut loc pentru răscumpărarea abaterilor comise sub primul testament, cei ce au fost chemați, să primească promisiunea moștenirii veșnice.
Evrei 9:15 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și din această cauză, el este mijlocitorul noului testament, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne.
Evrei 9:15 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Cristos este Cel prin care ne-a fost adus un „Legământ” nou. El a murit ca să elibereze pe oameni de vina pentru greșelile făcute în perioada primului „legământ”. Moartea Lui a făcut astfel posibilă primirea moștenirii eterne pe care o promisese Dumnezeu. Și acum, de aceasta beneficiază toți cei care sunt chemați de Dumnezeu.
Evrei 9:15 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită.